Cine este William Branham?

Am citit cum Branham si-a auto-blestemat viata, punandu-L, provocand pe Dumnezeu sa-l ucida daca ceea ce el spune nu este adevarat. E socant sa citesti asa ceva nu? Pe langa acest procedeu total in afara Bibliei -sa te juri pe tine insuti- sa te blestemi- este foarte nespirituala atitudinea asta in sine. Ne arata ca oarecum audienta nu il credea, se indoia de ce spune, si atunci el ca sa-i convinga, a inceput sa SE BLESTEME PE SINE. Sau, poate el credea ca ei nu il cred. Asta era propria lui indoiala proiectata asupra audientei care se intoarce precum bumerangul...sunt multe posibilitati. Dar orice ar fi s a incepi sa te blestemi pe viata ta doar pentru ca cineva sa te creada? De ce ai face asa ceva? Sa zici ca "Dumnezeu sa ma omoare aici daca nu spun adevarul"?  Cei cu chestiile astea urate si "blestemate" la un predicator care trebuie sa predice Evanghelia?  Aceasta atitudine este a unui om complet disperat si in nevoie extrema de a fi crezut.  E deviat total, deo...

Toti suntem subiectivi in anumite situatii, conjucturi.  Daca copilul vecinului face o boacana, iar noi nu ne intelegem bine cu familia lui, noi judecam imediat ca fiind un lucru extrem de rau si tindem sa il barfim, sa il etichetam si sa dramatizam chiar. Dar daca copilul nostru ar face un lucru de 100 de ori mai grav si urat atunci am tinde sa minimalizam si sa acordam multa ingaduinta si toleranta cazului nostru.  Dintr-o data suntem mai "buni". Asta este esenta gandirii subiective. E putin ipocrita, e putin nedreapta. Cand cineva a cazut in pacat facem mare tam-tam dar cand noi gresim, "vai ce buni si mult har are Domnul pentru noi", dar pentru altii nu. Asta e subiectivismul. Nu este un lucru grav sa ai un procent mic de subiectivitate in gandire. Este natural, e ceva cu ce am crescut, am vazut si am mostenit de la bunici, parinti, educatori, liderii care ne-au influentat viata. Toti gresim si avem minusuri dar asta e altceva. Diferenta este daca vedem acest lu...