Intreabă-mă despre branhamism

Ca sa stiti de la inceput eu nu am vrut sa scriu un asemenea blog. Povestea acestui blog este aici: Cum am inceput acest blog?

- Daca doresti sa afli despre istoria branhamismului in lume sau in Romania imi poti scrie. 


- Dacă esti lider în comunitate care urmează Mesajul lui WMB mi-ar face onoare să te pot ajuta.

- Dupa un succes extraordinar in rugaciunea pentru bolnavi, in anii '50 din păcate au apărut multe doctrine, preziceri și profeții false în slujba lui William Branham. 

Acestea sunt ridicate acum de către urmașii lui la rang de revelație, de absolut, iar cei care ar dori să cerceteze, să se îndoiască de pretențiile infailibile ale mesajului lui WMB, sunt  amenințați cu hula împotriva Duhului Sfânt, cu iadul sau ratarea răpirii.

- Ceea ce se numește a fi Mesajul acestui timp, adevărul revelat, singura cale către Cer, nu este ceea ce se spune ca este.

- Deși conține unele adevăruri biblice mai clar explicate decât au alte culte, acestea nu se datorează faptului că Branham a primit descoperiri speciale ci pentru că el a prelua lucrările lui Clarence Larkin cu privire la Cele 7 epoci ale Bisericii, Peceti. A preluat și alte învățături corecte sau mai putin corecte de la penticostalii unitarieni, baptisti, altele de la masoni, doctrine zodiacale, numerologia păgână, piramidologie, kabala, de la mileniștii și altele de la mormoni. 

- În opinia mea, dupa ani de mare trezire si succes, el a greșit când s-a apucat de învățătură. Deși nu avea nici revelație și nici talent, a gresit tot mai mult când s-a ridicat deasupra altora cu pretenția că el este Ilie, că este Înger, că el este manifestarea Fiul Omului din Luca 17 și a îngerului din Apoc 10:7. 

- Dintr-un evanghelist considerat de multi smerit si de succes care chema oamenii la Domnul si la Evanghelie, a impus credinta în "mesaj și mesager". A poruncit tuturor numai de el să asculte căci "mesajul si mesagerul au devenit una." 


Atunci s-a născut si doctrina Cristos Branham este Domnul, dumnezeirea lui William Branham, pe care el a incercat sa o opreasca in prima faza, dupa care a promovat-o din ce in ce mai mult. Interesant este ca el nu a mai oprit idolatria altora fața de el, precum a făcut-o cu câtiva ani inainte. (In predica "Sarpele ranit" explica asta clar.)

- Omul smerit care se ruga pentru bolnavi ore în șir din anii '50, a devenit arogant, mândru, morocănos, excesiv de agitat, nevrotic, care abia se mai suporta pe sine și pe ceilalți. În loc să o lase mai ușor cu criticile și judecățile după cum el spune că Domnul i-a cerut asta de câteva ori, totuși s-a încăpățînat să țipe, să acuze, să jignească, să se autoproclame într-un mod arogant și NEBIBLIC profetul Ilie și îngerul din Apoc 10, din timpul sfârșitului, singura salvare a ultimei generații.

- A impus credința în "tainele lui descoperite". Dar bietele lui "tainele relevate" prin "îngerul" Branham sunt de fapt preluări de doctrine de la alții. 

Branham nu a avut deloc talent, sau inspirație să dea învățături. 


Toate învățăturile lui sunt un dezastru. Nu există învățătură în care să nu se contrazică și să nu producă confuzie prin ea. 


Are doua-trei variante pentru toate doctrinele biblice. Începând cu divinitatea lui Isus și Cele 70 de săptămâni ale lui Daniel și terminând cu Căsătorie și Divorț și bradutul de Crăciun. A produs multă durere, confuzie și discordie cu aceste contradictii, în vietile oamenilor care l-au iubit și l-au urmat.


- De exemplu el ca pastor, nu a permis bărbaților (femeilor nici atât) să se recăsătorească chiar dacă au motiv biblic la despărțire. Astfel mii și mii de bărbați din toată America ce au crezut în stabilitatea lui Branham în învățătură, au stat singuri, sau au căzut în alte probleme. 


- Dar în anul 1965 în mesajul Casatorie și Divort anunța marea lui revelatie: "Un bărbat se poate recăsători dar numai cu o fata virgină." Asta deși simpli predicatori îi spuseseră înainte că un bărbat se poate recasatori daca exista cauza biblica adica aceea "de a fi parasit si tradat de catre sotie." Ei i-au explicat ca un barbat nu are dreptul să se recăsătoreasca, în sensul biblic, adica de a-și părăsi soția ca să ia pe alta. Biblia și Isus personal acuză acest lucru, dar nicăieri Biblia nu oprește partea credincioasă să își refacă viața dacă cel necredincios a tradat relatia, a plecat și a făcut pasul greșit. 


Nici nu vroia sa auda asemenea explicatii biblice, corecte, pe care apoi chiar el le invata ca o revelatie speciala.


Va dati seama cata suferinta aduce invatatura falsa in vietile oamenilor?


- Insa, fiul lui, Billy Paul a fost mai inteligent decat "profetul" și nu l-a ascultat, recăsătorindu-se cu Loyce, după ce Branham l-a despărțit de prima soție pentru că ea nu era pocăită. (avea voie să-l despartă doar ca prima sotie nu era pocaita? Biblic NICIDECUM.) 


Deci Billy Paul, "răzvrătitul" face un lucru bun, recăsătorindu-se împotriva insistenței "profetului" că nu mai are voie, iar apoi să se dovedească cativa ani mai tarziu, tocmai din cuvintele tatălui său, ca de fapt Billy Paul a făcut un lucru foarte bun, neascultându-l pe profet. 


- Prin asta, și de data asta, Branham ne învață din nou că NU NE PUTEM PUNE ÎNCREDEREA ÎN CEEA CE EL SPUNE DEOARECE MEREU LE ÎNTOARCE ȘI SUCEȘTE. Iar ca să acopere contradicția, minciuna sau confuzia, urmașii lui spun că: "Nu ai revelație". Ce ridicol. De fapt au dreptate intr-un sens, nu am nici o revelatie, caci este atat de simplu, încat nu e nevoie să ai așa-zise descoperiri pentru lucruri care sunt din fire corecte si clar explicate in Biblia.


- Poveștile despre confuziile aduse de Branham în viețile oamenilor sunt foarte multe. De exemplu nu exista nici o dovada medicala a asa ziselor invieri din morti. Doar chestii ascunse, mistice, neclare. Și acestea nu le găsesti scrise în cartea "Supranatural" a lui Jorgensen. 


- Aceste lucruri îl fac pe Branham singurul responsabil de dezbinările care există în grupările care îl urmează, cu privire la teme biblice, etc. El nu a fost DA ȘI AMIN. El a fost mereu "da si nu. nu si da. nu stiu daca e chiar asa. daca nu e asa numiti-ma ignorant, naiv." Bine zici, asa te numim. Asa si esti.

- El a fost chemat, din spusele sale, să se roage pentru bolnavi. Acolo a avut un succes deosebit și a fost o binecuvântare pentru sute de mii de oamenii conform scrierilor din anii '50. 

A fost un om cald, dulce, bland, deosebit de interesat in suferintele altora. Dar toate aceste lucruri le-a numit mai tarziu FARA VALOARE dand prioritate la "tainele" descoperite. 


A dat iubirea divina, simplitatea Evangheliei pe care ii placea sa o predice, pentru cateva idei mistice, toxice, false care nu folosesc nimanui pentru transformare. Mie personal imi pare foarte rau. Oricine l-a cunoscut in anii '50 nu putea sa nu il iubeasca si sa nu il admire. 

Dar treptat s-a schimbat in chipul unor lucruri despre care el tocmai el a spus inainte ca sunt gresite. 


- Omul care a predicat si invatat pretutindeni ca acuzatia este de la diavolul si ca Isus este Avocatul nostru, si multe lucruri spirituale de valoare si adevarate in acest context, cativa ani mai tarziu, predica chiar el insusi predica cu titlul "ACUZATIA" in care taie si spanzura pe toti care sunt crestini, dar nu il urmeaza pe el si spune inca multe lucruri despre care cu ani in urma spunea ca diavolul le spune. Era genul predicatorului haotic. Predica cu putere ceva ce peste o luna nega, dar de ambele dati pretinde ca Dumnezeu ii arata.

- Urmașii mesajului pretind că sunt mireasa lui Isus dar in opinia mea, ei sunt mireasa spirituală a lui Branham deoarece aceștia între cuvintele biblice și cele ale lui Branham aleg pe acesta din urmă indiferent cât de mult el contrazice Biblia. Asta îl face pe el și pe ei anticriști? Conform cuvintelor lui Branham și a Bibliei, da. Îi face.
 

- Am ascultat o predică a lui în care țipă și acuză grav pe cei care UN SINGUR CUVÂNT deviază de la Biblie, desigur apărându-și proprile idei, dar apoi chiar el a călcat în acea direcție greșită. Mă gândeam:"Frate Branham, să te acuze și să te condamne alții pe tine cum tu i-ai acuzat pe ei? La ce ți-a folosit că ai acuzat pe toți și acum ești într-o situație mai rea decât ei?" 

- Asta a fost ca și când a avut accidentul înainte să moară în decembrie 1965. Oamenii la care a urlat și i-a criticat mereu, s-au rugat pentru el. Femei cu păr scurt pe care le ura și mereu le critica au plâns Domnului să îl salveze pe Branham. Au fost mai buni decât el.


- Deși urmașii Mesajului pretind că sunt născuți din promisiunea Cuvântului referindu-se la Maleahi 4:5,6, Apocalipsa 10 și alte versete biblice în realitate ei sunt născuți din interpretarea falsă despre acestea. 


Opinia mea este ca invatatura despre profetul Ilie la neamuri este falsa. 


Aici poti citi articolul despre Ilie: http://mesajul.blogspot.ro/2013/05/profetul-ilie-in-grafica-simpla.html


- Deci ei sunt născuți din minciună nu din Cuvantul descoperit. Astfel, nu poate decât să îți fie milă de ei. Sper că nu mă vor urî foarte tare când citesc aceste rânduri ci vor căuta adevărul. Așa îi pot ajuta în acest moment. Indemnandu-i sa cerceteze atent fara frica ce au bagat-o altii in ei.


- Sunt printre ei oameni cu adevărat minunați și interesați de Domnul. Ii respect si apreciez mult, chiar daca nu le agreez doctrinele. Alții sunt fanatici, înguști la minte si trebuie ca la copiii de gradinita s ale amintesti ca nu au dreptul sa atace, sa defaimeze, sa jigneasca, sa atace persoane cand comenteaza. Multi dintre ei sunt needucati, sunt controlati emotional negativ extrem de mult si reactioneaza ca atare. Nu analizeaza obiectiv, calm, linistiti, un subiect  anume, important, ci se napustesc salbatic asupra ta si te jignesc fara sa stie despre ce vorbeste. 


- Am mai vazut ca mulți dintre ei sunt NEFERICIȚI. Femeile lor sunt in mare parte, mereu încruntate, mereu triste, mereu cu privirea goală, neimplinite, nefericite, blocate la nivel de cratita, lipsite de sansa exprimarii creativitatii duhovnicesti si profesionale. Bărbații mereu încruntați, agitat, nevrotici, gata de discuții aprinse, gata de contradicții, gata să dovedească propriul adevăr. 


- Am studiat motivele pentru care sunt așa. Nu ma exclud ca si eu am avut perioade dificile, grele. Un prieten din Lugoj m-a întrebat în urmă cu câțiva ani de ce femeile de la Mesaj par depresive, par triste și bărbații morocănoși și neîmpliniți? Mai ales cei născuți în anii 50, 60, căci acum noua generație pare cat de cat mai trezită atât psihologic cât și spiritual. Nu am știut ce să îi răspund atunci. Acum știu.


- Ei se află într-o formă de religie mistică, bazată excesiv de mult pe simboluri, numerologie, tipologii, umbre. Trăiesc într-o lume imaginară creata de Branham pentru el insusi si pe care a impus-o mintii noastre. Ea e bazată pe experiențele, pe frazele și afirmațiile lui Branham din trecut. 


Dacă acestea se potrivesc sau nu, nu conteaza. Noi cei de la mesaj nu am gasit pe Dumnezeu si in lucrurile pe care El le-a dat aici pe pamant ca talant fiecaruia dintre noi, pentru dezvoltarea si cresterea noastra spirituala, relationala, pentru experimentarea fericirii la nivelul pe care El doreste sa il experimentam.


Ei cred ca a fi fericit in aceasta viata e aproape ca un pacat, deoarece Branham a transmis asta. 


Branham a interzis categoric iesitul la picnic, la iarba verde, la mare, la plaja, baia, scaldatul, infiintarea de asociatii, fundatii care sa ajute si sa contribuie in societate cu ce Dumnezeu a daruit. 


- Am fost orientati APOCALIPTICO-MISTIC cu grave implicatii in teoriile conspiratiei, crezandu-ne viitoare obiecte ale persecutiei din partea trinitarilor si a altor culte religioase. 


- De aceea nu am reusit sa iubim si sa exprimam iubirea divina pana la nivelul in care mergem pana la marginile pamantului cu Evanghelia si fiecare apoi sa foloseasca fie darul de vindecare fie darul de a construi un orfelinat, casa de batrani, un spital, o brutarie, o ferma mai ales in tarile unde oamenii mor de foame si de boli. 


Asa ceva Branham a spus ca nu este corect, deci ei nu fac nimic decat sa se dea mari ca ei sunt "Mireasa". Ce penibil. Nu este o prostie religioasa de proportii catastrofice? Este.


- Credinciosilor mesajului le este teamă să se gândească doar, că Branham ar putea fi greșit. Teama combinată de grave erori doctrinare, abuz spiritual în care amenințările lui Branham și a liderilor lor îi ține legați intr-o izolare si autoproslavire mincinoasa. 


- Le-a fost furat, au fost jefuiți de dreptul elementar dat de Dumnezeu de a cerceta în mod obiectiv ceea ce li se bagă pe gât de ani de zile.


Nici o fiinta umana nu trebuie sa se simta amenintata daca pune intrebari, daca vrea sa afle mai mult despre propria ei credinta. 


Nu are nimeni dreptul sa impuna altora sa creada experientele neverificabile, sau dovedite ca fiind false ale unui evanghelist ce a trait acum 60 de ani. 


Nimeni nu are dreptul sa ameninte pe altii pentru ca acestia nu cred in Branham. E o rautate si prostie care la arata nivelul spiritual.


Oricine este interesat de sufletul lui cu adevarat si de adevarul in sine, nu va putea ramane la asa zisul mesajul orei care s-a dovedit a fi doar o secta branhamista falsa.


Daca vreti sa aflati -pe scurt- de ce am parasit mesajul sper ca veti intelege mai bine cand veti citi ce a zis Branham. El a zis un lucru bun aici care e valabil si pentru el desigur.


"Nu vă puneţi încrederea într-un om. Când acel om părăseşte Cuvântul lui Dumnezeu, voi să părăsiţi acel om. Vedeţi? Voi ă părăsiţi omul; staţi cu Dumnezeu, Dumnezeu este Cuvântul." 63-1130B Par. 171  

Comentarii

  1. Nu aruncati margaritarele voastre in gura porcilor nu stiu de ce ma faci nesimtit si jgnesti in felul acesta sunt sigur si ferm convins ca nu ai nimic in cerebel si tu chiar esti dus ai alunecat de pe calea credintei nu stiu pentru ce si cui este de folos pentru ceea ce faci nici macar nu poti sa lamuresti de ce este lumina aceea deasupra capului Fr Branham si in primul rand eu nu te-am facut pe tine nesimtit si in al 2 rand Domnul sa se indure de tine si sa iti despietreasca inima caci ti s-a impietrit daca ai fi avut si tu o descoperire nu ai fi hulit aceasta lucrare a Duhului Sfant.Daca imi raspunzi bine daca nu iarasi bine Domnul sa iti de-a biruinta pe calea aceasta pe care ai pornit.Eu am divortat in mod biblic daca ai fi studiat si tu biblia ai fi vazut in ce caz anume poti divorta numai in caz de adulter eu am prins-o in caz de adulter mai Fr Lica draga eu nu vorbesc numai sa ma vad mare Dumnezeu sa se indure de tine.Dan Iacob din Hunedoara

    RăspundețiȘtergere
  2. Tu categoric ca nu ai primit mesajul lui Dumnezeu pentru caci atunci ai fi vorbit Duhovniceste in primul rand si ai fi indreptat pasii nostri cu o vorbire deslusita si cu un lucru lamurit dar se vede limpede si cred ca si altii sunt de aceeasi parere caci vocabularul tau nu este deloc Duhovnicesc eu nu am nici un folos din lucru asta al tau pe care il practici acum nu foloseste la nimic acuzand mesajul si pe Fr Branham caci iti spun limpede de aceea esti si neamplinit in viata ca nu ai luat de bun acest mesaj de aici si esecul tau potisa ma faci nesimtit cat doresti tu caci nu ma simt pentru ca stiu ca nu sunt vorbind biblic pe intelesul tau tu faci parte din categoria fariseismului si atunci poti sa treci la penticostali si sa te mai botezi inca o data ca si in Matei cap:28,19 caci esti ca si ei un defaimator si un falsificator citeste pentru ati improspata memoria Psalmul 23!Amin Dan Iacob din Hunedoara.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mesajul lui Noe daca ai fi fost pe timpul acela l-ai fi crezut?La fel mesajul lui Iosua de pe timpul acela la-i fi crezut?Mesajul lui Petru care a prevazut distrugerea pamantului vechi il crezi?Dan Iacob din Hunedoara

    RăspundețiȘtergere
  4. Ori ca esti ori ca nu esti tot aia esti D.I Hunedoara

    RăspundețiȘtergere
  5. Scuze www.mesajul.com D.I din Hunedoara

    RăspundețiȘtergere
  6. Atunci sa sti ca acest mesaj al Fr Branham catre mireasa nu itieste predestinat tie caci pe tine nu te mai poate ajuta nimic tie iti poate fi adresat mesajul lui oral roberts caci acesti ingeri sunt ca si tine un om denominational care este un cult deci tu nu ai nevoi de profet Sorry acest mesaj nu iti este destinat ca nu esti in mireasa lui Isus Cristos.Acum am inteles.Domnul sa te binecuvanteze!D.I din Hunedoara.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu esti deloc in Cuvant poate iti lipseste Duhul Blandetei Calul rosu este pentru epoca Tiatira de cel alb si cel negru poate le cunosti si tu sau ai studiat degeaba.D.I din Hunedoara.

    RăspundețiȘtergere
  8. E mai bine atunci sa te duci la un concert depeche mode unde se aduna in jur de 15.000 de oamenii se aduna si dau din cap pana inebunsesc in loc sa se intoarca la Isus Cristos.D.I din Hunedoara.

    RăspundețiȘtergere
  9. Poate te intereseaza acest amanunt ceea ce anunta Dumnezeu in cer se va produce apoi si pe pamant citeste articolulu daca tot nu crezi deja cred ca satan sa nu fi pus stapanire pe fiinta ta sa nu mai crezi nici acest lucru

    Nunta Cosmica in 2013 by danielgaucan




    Dacă aţi întreba un astrolog ce este o “nuntă cosmică” probabil că aţi primi răspunsuri felurite şi năstruşnice. Puţini sunt astrologii care au avut şansa să se întâlnească şi cu latura spirituală a astrologiei, cea care dezvăluie ţeserea discretă şi subtilă a firelor ce leagă această ştiinţă de celelalte 7 Ştiinţe Ezoterice care formează Universul Cunoaşterii Ezoterice.
    Un reputat astrolog francez Armand Barbault, după 12 ani de practică a astrologiei la un nivel înalt, trecea în plan secund astrologia pentru a da prioritate în viaţa sa Alchimiei. Se retrăgea undeva la ţară şi împreună cu soţia sa, începeau opera de creare a Elixirului de viaţă lungă exact în cele doua zile şi jumătate ale momentului de Nuntă Cosmică din acel an. După un ciclu complet care a durat 12 ani, au obţinut Elixirul, cea mai preţioasă comoară alchimică (aurul topit).
    Nunta cosmică se defineşte drept perioada de timp în care Soarele şi Luna se află simultan în poziţiile lor de Exaltare. Acest moment se produce o singura data pe an, atunci când Soarele tranzitează zodia Berbecului, iar luna se află în zodia Taurului. În 2013 acest moment se produce în intervalul joi 11 aprilie de la ora 06.22, până sâmbătă 13 aprilie la ora 17:12.
    În intervalul de Nuntă Cosmică forţele Soarelui (Principiul Masculin) şi ale Lunii (Principiul Feminin) se află la cea mai înaltă cotă de manifestare exterioară, terestră şi pot fi folosite pentru a pune piatra de temlie a unui edificiu, se pot dirija pentru crearea unui plan de viaţă pentru o persoană sau pentru crearea unor proiecte importante care au nevoie de sprijin spiritual sau reprezintă creaţii spirituale. Acesta este cel mai constructiv moment din an şi ar fi un lucru înţelept să proiectăm cele mai ambiţioase şi creative forme-gând pe care le dorim manifestate în viaţa noastră.
    În momentul începerii constructiei Goetheanumului de la Dornach (Elvetia), Rudolf Steiner a folosit momentul Nunţii Ccosmice pentru a pune Piatra Fundamentală a constructiei edificiului respectiv.
    Poate că ar fi bine ca fiecare să îşi planifice şi să înceapă construirea edificiului său personal, al construcţiei unde să te simţi acasă şi unde să îţi desfăşori activităţile spirituale.

    Fiecare dintre noi poate folosi acest moment pentru a proiecta, construi, materializa in viața sa o situație, o conjunctura sauchiar bunuri pe care șie le dorește și pe care le poate obține daca aproba și Tatăl Ceresc. Se poate face acest lucru pentru propria ta viața sau se poate construi pe o coordonată socială, proiectând și constuind situații sau lucruri ce vor fi de folos altor persoane.

    Ultimii ani au fost extrem de importanți pentru mulţi dintre noi. Tatăl Ceresc şi-a revărsat slava asupra noastră şi nopi toţi am primit foarte mult de la El. Unii dintre noi au folosit ceea ce li s-a dat şi rezultatele sunt vizibile. Alţii contemplă încă extaziaţi frumuseţea darurilor cereşti şi nu se pot desprinde din feeria cunoaşterii dezvăluite.

    Ar cam fi timpul să ne adunăm, să ne concentrăm şi să ne apucăm de treabă, în Laboratorul de Creaţie al propriilor noastre vieţi. Tatăl Ceresc ne-a oferit infrastructura la care nici nu puteam visa neştiind că există.
    Ar fi o minimă formă de respect şi o dovadă de recunoştiinţă dacă am folosi ceea ce ni s-a dat cu atâta dragoste şi bucurie.
    Tatăl Ceresc priveşte cu interes, curiozitate şi nerăbdare la noi, copiii Lui şi s-ar bucura dacă ne-ar vedea utilizând darurile pe care ni Le-a facut!

    Sursa: http://nicolici.blog.com/2013/04/09/nunta-cosmica-in-2013/

    Peste putin timp iti voi spune la revedere.... sper sa ne intalnim acolo. D.I din Hunedoara

    RăspundețiȘtergere
  10. Dragul meu Frate Lica simpatic esti vreau sa iti arat un lucru in acest articol acesti oamenii care scriu nu au nimic de a face cu mesajul si uite ce lucruri foarte interesante scriu citeste acest material te rog -Cristos din mine,ce vrei sa faci astazi?
    -Sa astept in Pace,sa te vad cum te Trezesti, la o noua Constiinta,la o noua Realitate si la o noua Intelegere.
    Timpuri aspre au fost peste toti.
    Dar ,intelegerea nu a fost afectata chiar daca temporar,ea a fost oprita pe loc,sau acolo unde era.
    Apoi,iar,timpul a fost prielnic,si s-au putut asimila noi nivele de constiinta .
    Sa nu crezi ca nu stiu ca nu e usor.
    E transformatoare fiecare clipa in care chiar ai INTELES ceva,oricat de mic,si l-ai integrat.
    Din pasi micuti,uneori nesiguri,se face un drum.
    Un drum sanatos e acela pe care il parcurgi pas cu pas.
    Sigur,poti zbura,poti alerga,dar in cele din urma,te vei intoarce si il vei face pas cu pas.
    Asta e Legea pe care ati cerut-o;sa stiti clar si fara indoiala cine sunteti.
    Si unde sa mai fie indoiala,cand tu ai parcurs drumul punand cu grija un pas ,apoi inca unul,cand te-ai clatinat,ai cazut,,ai stat acolo,si apoi ai plecat cu toata puterea mai departe ?
    Nu ai inteles totul intotdeauna,dar ,in cele din urma vei intelege.Tot.
    Acesta e darul si nu poate fi altul mai bun.
    Vei sti.
    Cateva zile,si se incheie o etapa.
    Si se deschide alta.Alta forta.Alta intelegere.Alte persoane.Si ,alte persoane.
    E timpul Reconectarii.
    Adunarii tuturor Aspectelor tale.
    Le IERTI,le BINECUVANTEZI, nu mai ai Asteptari de la ele,si abia atunci vor fi VINDECATE si INTEGRATE.
    Timp de dezvoltare deosebita .
    Emisferele cerebrale ce sunt ele ?
    Porti catre lumea din interiorul tau.
    Ele trebuie sa fie in echilibru daca e sa afli cine esti si sa manifesti asta.
    Daca doar afli este doar intuitie,daca doar incerci,e doar ratiune.
    ECHILIBRU.
    Aceasta e cheia.Ce este sus,este si jos.
    Prea Sus,nu mai aduci Jos ce ai invatat.
    Prea Jos,uiti ca exista un Sus de unde vii si catre care tinzi .
    Constienta cere efort constant si oricat de bine suna ''a nu face nimic'',asta e doar temporar si doar pentru a fixa intelegerea si experienta.
    Altfel,e doar o lene,sau si mai rau,,o trufie spirituala.
    Dar totul trebuie facut fara a astepta rezultate de nici un fel.
    Acesta e drumul si mergi pe el.Cat poti.
    Nu conteaza sa mergi repede ci conteaza sa fii atent pe unde mergi.
    Adica sa fii atent la experienta dobandita,altfel drumul a fost zadarnic pentru ca nu ai invatat nimic.
    Te vestesc timpuri nobile si pure care te vor uimi.
    Te binecuvantez,si te slavesc pentru ca tu esti Eu in fiecare clipa si sub fiecare aspect!!!

    Sursa: http://uriel-anael.blogspot.ro/2013/04/ce-vrei-sa-faci-astazi.html?spref=fb D.I din Hunedoara.

    RăspundețiȘtergere
  11. Isaia cap 26 si Psalmul 27!Aleluia. D.I din Hunedoara.

    RăspundețiȘtergere
  12. Copiez ce am mai scris on blog sa nu ma tot repet.

    Nu doresc sa zdruncin sau sa ranesc sentimentele religioase ale nimanui. Doresc cum am spus de zeci de ori ca imi doresc sa cautam impreuna adevarul nu sa justificam mereu erori, minciuni, contradictii.

    Nici nu am cautat greselile lui Branham. Asta mi s-a reprosat destul de frecvent. Dar nu este asa. Si eu am destule greseli. Nu sunt ipocrit sa nu recunosc asta. Eu vorbesc despre a crede sau nu ceva ce este adevarat sau nu. Branham a avut pretentii de a fi urmat si ascultat total. A cerut supunere absoluta si a pus etichete urate pe cei care nu il urmeaza pe el si mesajul lui chiar daca acestia sunt crestini, dar sunt diferiti de el si ideile lui.

    Asadar vis a vis de pretentia lui de a FI UN ABSOLUT pentru oameni, si ca tot ce a zis si facut trebuie crezut TOTAL altfel nu esti mantuit, trebuie cercetat. Dar fara frica. Suntem obligati sa cercetam! Constiinta ne cere asta, Dumnezeu ne cere asta, bunul simt ne cere asta, apostolul Pavel ne cere asta, istoria, sufletele oamenilor ne cere asta.

    Probabil ca voi mai scrie unul doua articole ca si concluzii generale si nu voi mai insista aici pe blog, deoarece am multe lucruri mult mai bune de facut in viata mea decat sa ma contrazic. Lucrurile din istorie, Biblie si erorile grave din mesaj, prezentate aici va pot ajuta sa evadati din inchisoarea in care sunteti.

    Ce am vrut eu, a fost sa va pun la dispozitie materiale clare, obiective, care sa va ajute in cautarile voastre si sa reusiti sa faceti diferenta intre minciuna, eroare si realitatea unui lucru. Trageti singuri concluzia.

    Am scris aici pe blog, ca sa nu imi reprosati intr-o zi ca am tacut, desi am vazut aceste lucruri. Nu trebuie sa uram pe nimeni, nici pe Branham, nici pe cei care nu cred in el. In fata harului divin toti suntem fara nici un merit special. Invatatura ca Mireasa lui Branham este speciala pentru ca crede mesajul lui Branham este o invatatura falsa si o imensa aroganta. Fiecare om care se pocaieste si umbla in calea Domnului este iubit si apreciat de Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  13. MI-am amintit inca ceva.

    - WB a zis inainte, ca daca zice ceva gresit sa il consideram un ignorant si nescolat caci el nu e un predicator ci e chemat sa se roage pentru bolnavi. Bun pana aici. Smerit. Sincer.
    - E posibil sa nu fi vrut sa minta. A fost un om bun si sincer, e parerea mea.

    - Dar cativa ani mai tarziu, cand acele idei nesigure, confuze, nebiblice, au devenit ABSOLUT si el a blestemat pe cine nu le crede, atunci el s-a ratacit complet. A pierdut viziunea, iubirea, bunatatea, smerenia, adevarul Evangheliei.

    RăspundețiȘtergere
  14. imi pare rau de tine lica dar cred ca doctrina celor 7 tunete te-au dus unde esti acum ai urmat glasol arhanghelului sau Apostolul(joshep colleman)si ai ajuns ce ai ajuns era bine daca ramaneai cu mesajul si nu urmai alt glas.Domnul Isus sa te ajute in continuare si fie ca EL sa te lumineze si sa ramai cu ce crezi dar apropo care ar fi dupa tine cea mai buna biserica la care asi putea adera daca asi parasi si eu poate intr-o zi acest mesaj care poate este asa cum spui tu.pace tie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este adevarat ca ce este la bisericile asa zise in cadrul mesajului este un dezastru cunosc situatia din timisoara unde cunosc vreo 3 grupari la mesajarad deasemenea la voi la cluj sunt cateva si in hunedoara sunt cred ca vreo 10 grupari este un adevarat dezastru pt ca intradevar mesajul lui ISUS era ca dragostea lui HRISTOS ne aduna e greu si eu de multe ori ma gandeam ca era mai bine daca stateam linistit pe o banca la o denominatiune si nu vedeam atatea cate am vazut si inca vad dar sti bine si ce este in cadrul denomonatiunilor asa ca cel mai bine este sa ramanem cu ISUS HRISTOS.Domnul sa te binecuvinteze fr lica

      Ștergere
  15. IOAN BOTEZATORUL CAND A FOST INTREBAT CA ESTE EL ... IOAN A STIUT LOCUL LUI SI A ZIS EU SUNT GLASUL CELUI CE STRIGA IN PUSTIE WMB DUPA CUM SE POATE CITI IN MESAJ PENTRU PRIMA DATA VB DESPRE MALEAHI 4 DEABIA IN PREDICA VIZIUNE DIN PATMOS IN ANUL 1960 DECEMBRIE SI TOT IN ACEEA LUNA DE APOC 10:7 ESTE DESTUL DE TRIST PENTRU CA PRIN ACEASTA SA FACUT O MARE EROARE CITESC MESAJUL DAR CAND ESTE VB DE SAMBURELE DIN PLACINTA CARE CRED CA DEVINE DIN CE IN CE MAI MARE SAU ACEL OS DE PUI CARE PARCA NU AR MAI AVEA CARNE SI DOAR UN PIC DE PIELE INCEP SA MA INDOIESC CAND STIU CA I-A ZIS LUI BILY PAUL CA NU VA FI PREA IN VARSTA CAND VA VEDEA PESTII INOTAND IN LOS ANGELES SI BILY CRED CA ARE 78 DE ANI IAR BIBLIA SPUNE CA PENTRU CEI MAI TARI 70-80 DE ANI INCEP SA MA INDOIESC DE ANUMIOTE LUCRURI?

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu va fie frica baieti.Va asigur ca nu va vatama Graul. Isi va culege doar neghina. Lasatil in pace pe lica. Isi face treaba PERFECT. Uratii spor la treaba

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am cerut dovezi, adevar, paine spirituala, nu bolovani. Nu aveti dovezile care vi le cer, si atunci etichetati negativ.

      - Nu te supara dar nu este deloc duhovniceasca aceasta metoda a voastra. Nu este nici umana, nici sociabila, nici de bun simt. Intepi pentru ca ai spini.

      - Dragul meu , eu inteleg ca trebuie sa va aparati minciuna cu ponegrire, dar nici un semn de maturitate nu dati dupa atatia ani?

      Domnul sa ne ajute.
      Cred ca va veti trezi.

      Ștergere
    2. Ce ai scris tu este inca o dovada ca folositi metoda infricarii si NU A ARGUMENTELOR BIBLICE.

      - Esti manipulator, numind pe oamenii care isi deschid ochii, drept neghina, doar pentru ca ei nu cred in Branham, ti-e nepasandu-ti ca ei sunt copiii ai lui Dumnezeu, impacati cu El prin credinta in Domnul ISUS.

      - Asta va munceste sufletul: BRANHAM, BRANHAM, BRANHAM. Credinta in Branham nu in ISUS.

      - Iata cum zi de zi se vede ca voi nu aveti nici o treaba cu adevarul biblic.

      Ștergere
    3. daca cititi bine in epoca laodicea branham credea ca el va fi pe pamant in timpul celei de-a doua veniri a lui hristos si probabil ca el sa gandit ca aceasta va fi in 1977 dar prin moartea lui totul sa ruinat si toata miscarea din timpul lui astepta ca el sa invie ca astfel toata doctrina ar fi fost la pamant mai tarziu au venit uni care au rastalmacit ca hristos a venit in 1963 si ar fi venirea lui hristos doar intr-o alta faza

      Ștergere
    4. Da asa este.
      - Nu trebuia sa insiste cu 1977 caci inainte a negat ca el ar spune despre 1977 ca este anul venirii Domnului. Apoi in Expunerea Epocilor o schimba din nou.

      - Cand am fost in Jeffersonville m-am interesat special de cartea asta si mi s-a confirmat ca Branham a citit-o de cateva ori pana a dat-o bun de tipar.

      - Deci nu Lee Vayle, corectorul cartii, a inventat prezicerea cu 1977.

      - Nu stiu, deocamdata, de unde i s-a tras aceasta obsesie, atractie mare si fatala catre numerologie. In anii 50 spunea ca daca cineva anunta cu cifre venirea Domnului este fals. Apoi, ca si restul invtaturilor, chiarel spune asta.

      - In india sunt urmasi ai lui care cred ca el a inviat deja.

      - Pai daca apocalipsa 10 s-a implinit dupa cum spun ei acel inger puternic a venit, iar daca acela este Cristos El a venit deja. E simplu.

      - Eu acum observ ca multi care urmeaza mesajul inteleg si cred mult mai putin decat Branham cere de la ei.

      - Venirea lui Isus, rapirea la cer a Miresei in 3 faze, este invatata de Branham nu de frati. Ei au preluat de la el dar multi nu inteleg asta. Fratii de la tunete au vazut asta ff bine si parousia (cei cu norul).

      - Eu nu stiu daca mai cred varianta asta deoarece nu am studiat-o din nou in noua lumina ce o am de a vedea lucrurile.

      Ștergere
    5. DAca vrei raspunsuri Biblice ,pune intrebari Biblice.Tu insuti tot spui ca Branham a zis.Pune Intrebarea Biblica pe intlesul tuturor,nu din punctul de vedere al unui om cu facultate de psihologie.
      Despre 1977 ar fi bine sa scri tot ce a zis Branham NU doar o parte,care iti convine tie.

      43. Noi credem cã Biserica Laodicea a început în 1906 D.C. Prezic … Acum, amintiþi-vã, ‘prezic’ (în special, voi care ascultaþi la bandã). Eu nu spun cã va fi, dar prezic, cã ea se va sfârºi cam prin 1977. Pentru cã Biserica va merge complet în apostazie, ºi ea va fi datã afarã din gura lui Dumnezeu. ªi a doua venire, sau Rãpirea lui Cristos ar putea veni oricând. Acum, eu aº putea omite aceea cu un an, eu aº putea omite cu douãzeci de ani, eu aº putea omite cu o sutã de ani. Eu nu ºtiu unde aceasta … Dar eu prezic, conform cu o vedenie pe care mi-a dat-o El. ªi luând timpul, felul cum ea progreseazã, eu zic cã aceasta va fi ceva între ‘33 ºi ‘77. Naþiunea aceasta chiar dacã e mãreaþã, urmeazã sã porneascã un rãzboi, iar acela urmeazã s-o explodeze în bucãþi. Acum, aceea-i destul de curând. Aceasta-i teribil de aproape. Eu aº putea fi greºit. Eu prezic. Fiecare care înþelege aceea sã zicã, “Amin.” [Adunarea rãspunde, “Amin.”] Vedeþi?

      Ștergere
    6. 227 Acum, nu vreau ca cineva sã plece înþelegând greºit aceasta. Banda încã merge. Nu vreau ca cineva sã înþeleagã greºit. Sã nu înþelegeþi greºit acum, ºi sã ziceþi, "Fratele Branham a zis cã Isus va veni în 1977." Eu nu am zis un astfel de lucru. Isus poate veni astãzi.
      A saptezecea saptamana a lui Daniel

      Ștergere
    7. Biblia interzice PREZICEREA VIITORULUI. Cum de un profet prezice si nu profeteste? Asa ceva este gresit. Nu este biblic.
      - Un profet de talia lui Ilie trebuia sa zica "ASA VORBESTE DOMNUL" SAU SA TACA.
      - Un prezicator fals sau profet fals e totuna daca ce spune el nu se intampla.

      Ștergere
  17. Si ca sa fiti lamuriti in totul va reamintesc mai intai trebuie sa vina lepadarea de credinta inainte de ziua cea mare a reveniri Domnului Isus Cristos care vine sa isi i-a de data aceasta mireasa cea aleasa dulce si scumpa inaintea lui Dumnezeu nu va temeti cei care nu vor fi in aceasta mireasa trebuie sa nu recunoasca acest Mesaj al Fratelui Branham ziua ceea mare pe care Avram a vazut-o mai dinainte caci s-a si bucurat.Fr Lica tu pe cine mai astepti sa vina?Dumnezeu sa va binecuvanteze!Amin!D.I din Hd

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Faptul ca eu cred in Evanghelie, nu ma face necredincios, dar faptul ca tu crezi intr-un mesaj si profet falsificati te face fals si te-ai lepadat de credinta in DOMNUL ISUS CRISTOS - SINGURUL MANTUITOR IN CARE TREBUIE SA CREDEM PENTRU A AJUNGE LA DUMNEZEU !

      Ștergere
    2. Nu toti care urmeaza Mesajul il schimba pe Domnul Isus, cu fratele Branham. E o prostie ce vorbesti Lica. Daca spui de noi ca avem prejudecati, iaca si tu incepi sa ai.

      Ștergere
    3. Ai dreptate stiu. Am si scris ca ii respect pe aceia.

      Ștergere
  18. Fr Lica nu te supara pe mine dar cred ca pe tine te-a atins un tunet ceva mai tare de esti asa de impotrivitor mesajului si cred in final ca nu ai capatat nici o descoperire doar ceva cunostinta care te-a facut sa fi mandru.D.I din Hd Psalmul23!Amin!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numai baliverne spui Dane. NU sunteti seriosi deloc.

      - Chiar la toate comentariile trebuie sa va reamintesc ca sa ADUCETI DOVEZI SI ARGUMENTE nu povesti siropoase ieftine si puerile?

      Va rog rasturnati eroarea si aduceti dovezi biblice:

      - Cu Ilie
      - CU LUCA 17
      - ca Epocile sunt revelatia lui Branham
      - IN APOC 10:7 NU EXISTA ingerul al 7 lea prezent acolo
      - BRANHAM NU A FOST IN 28 FEBR SUB ACEL NOR
      - CASATORIE DIVORT
      - Prezicerea ca intram in MILENIU IN 1977
      ETC ETC.

      Ștergere
  19. pastrati-va calmul fratilor ca putina vreme a mai ramas si Cel ce vine va veni urmati Cuvantul lui Dumnezeu si acesta sup inspiratia Duhului Sfant niciodata nu va va indrepta intr-o directie gresita sunt oamenii care cauta doar greseli la altii oamenii credeti ca aceii mari ateii sunt oamenii care nu au cunostinta de Cuvant(Mesaj)ei au cercetat si studiat doar ca sa combata Cuvantul si au atatea dovezi impotriva Cuvantului scris(azi impotriva CUVANTULUI VORBIT)dar trebuiesc sa fie si din acestia Domnul sa aibe mila de ei daca desigur se mai poate si nu cumva au hulit impotriva Duhului Sfant

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numai baliverne spuneti ca sa acoperiti eroarea.

      - Chiar la toate comentariile trebuie sa va reamintesc ca sa ADUCETI DOVEZI SI ARGUMENTE nu povesti siropoase ieftine si puerile?

      Va rog rasturnati eroarea si aduceti dovezi biblice:

      - Cu Ilie
      - CU LUCA 17
      - ca Epocile sunt revelatia lui Branham
      - IN APOC 10:7 NU EXISTA ingerul al 7 lea prezent acolo
      - BRANHAM NU A FOST IN 28 FEBR SUB ACEL NOR
      - CASATORIE DIVORT
      - Prezicerea ca intram in MILENIU IN 1977
      ETC ETC.

      Ștergere
    2. Adu tu davada Biblica ca nu e adevarul.Cu norul nu ai cum sa dovedesti nici tu nici noi,cu mileniu la fel ,desi Fr Branham nu a zis ca ar fi mileniu atunci,deci daca vrei intrebari biblice pune intrebari biblice.SAu nu sti cum sa le pui?

      Ștergere
    3. Cu norul am dovezi destule dar cea mai mare nu e ca acel nor era fum ci faptul ca in Luca 17 descoperirea Fiului Omului este in ziua in care noaptea va fi rapirea deci invatatura lui Branham ca a fost in 1963 acel lucru nu este biblica.
      - Apoi, dragul meu, ar fi bine sa citesti mesajul sa vezi contradictiile si mai ale sa vezi ca Branham a spus ca a mers la vanatoare de la 6 la 9 martie pe Sunset langa Tucson iar norul fusese in 28 februaire a Flagstaff care este la peste 320 de km.
      - A zis el mult mai multe si sincer chiar as fi fost fericit sa dedic acest blog mesajului in sensul, ca sa dovedesc ca e real, dar din pacate nu am cu ce. Nici cu Biblia, nici cu istoria, nici chiar cu mesajul nu pot deoarece mereu le suceste Branham si le spune de trei feluri in cinci variante. E dezastru. Nu ma bucur ca zic asta.
      - Exista atat fals incat nu as putea sa mai scriu nici cartile cu viata lui, ce le-am editat mai demult, deoarece am gasit intre timp multe lucruri care contrazic ce am scris acolo. Pacat.

      Ștergere
  20. noi nu trebuie sa dovedim anumite lucruri trebuie sa dovedim prin viata pe care o traim daca nu stim sa ne conduce familia si familia merge in dezastru atunci cum am putea spune ca cunoastem ce fel de cunostinta este aceia ?viata noastra dovedeste cea ce suntem cunosc foarte multii care se credeau mesagerii tari in tara asta acum vreo 2o ani si acum sunt doar niste epave pt viata lor a dovedit ce sunt chiar si daca asi avea o invatatura gresita si asi fi sincer in inima mea Dumnezeu la acea sar uita ce este in inima mea

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca pretindem ca ce credem este absolut si singurul adevar, si ne mai laudam cu asta, ar fi bine sa putem dovedi asta, ca sa stim ca ce credem este adevarul, altfel nu stim de ce credem in ceea ce credem.

      - Esecul sau succesul unui om in familie, relatii, afaceri, etc nu este o dovada ca ca ceea ce crede sau nu crede asta adevarul.

      - Milioane de oameni au o viata excelenta, morala, de succes, dar ei nu au de a face nici cu credinta, nici cu pocainta.

      Ștergere
  21. Împliniri parţiale sau multiple. Cînd poporul Ierusalimului a trimis o delegaţie la Ioan Botezătorul să-l întrebe: „Eşti tu Ilie?” el şi-a clătinat capul şi a răspuns: „Nu sînt” (Ioan 1:21).

    Problema era foarte serioasă, căci cu 400 de ani înainte profetul Maleahi declarase: „Iată, voi trimite peproorocul Ilie, înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată”. (Mal. 4:5) Poporul dorea să ştie dacă sosise vremea cînd trebuia să apară Mesia. Dacă acest Ioan nu era „Ilie”, Cel născut în Nazaret nu putea fi proclamat Mesia. Cum se împacă mesajul Domnului Isus cu răspunsul dat de Ioan celor trimişi de popor?

    În Matei 17:11-13 Domnul explică: „Este adevărat ed trebuie sa vie întîi Ilie, şi să aşeze din nou toate lucrurile. Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut”. Ucenicii au înţeles atunci că le vorbise despre Ioan Botezătorul”.

    Situaţia aceasta este plină de confuzie dacă nu recunoaştem o altă caracteristică a profeţiilor şi anume: anumite mesaje profetice au împliniri multiple în situaţii de armonii simetrice ale istoriei. Fiecare din aceste împliniri este în sine o împlinire parţială a profeţiei. Ioan Botezătorul venise: „în duhul şi puterea lui Ilie” (Luca 1:17) căci Dumnezeu ştia că încă vremea prezisă de Maleahi nu sosise. Dacă Israelul L-ar fi primit pe Domnul Isus, misiunea lui Ioan ar fi fost suficientă. Dar Dumnezeu ştia că nu va fi aşa. Ilie despre care vorbeşte Maleahi va trebui să vină înainte de cea de a doua venire a Domnului. Mulţi comentatori ai Scripturilor sînt de părere că el va fi unul dintre cei „doi martori” despre care ne vorbeşte cartea Apocalipsei (Apoc 11:3-12).

    Un alt exemplu este în cartea Deuteronomul. În capitolul 28 ni se spune că atunci cînd Israel Îl va părăsi pe Domnul, El îi va împrăştia printre neamuri (vezi 28:64-68). În capitolul 30 li se face promisiunea că dacă se vor pocăi şi se vor întoarce la Domnul în inimile lor, atunci şi Dumnezeu îi va readuce în ţara moştenirii lor (30:1-10). Mulţi alţi profeţi au reluat apoi această temă prevestind ambele evenimente. Situaţia s-a întîmplat întocmai pe vremea cînd Nebucadneţar a dus ţara în robie, iar după 70 de ani de pedeapsă poporul a fost readus în ţară sub decretul dat de Cir persanul. Interesant este însă că alţi profeţi, post-exilici, reiau mesajul din Deuteronom şi după ce poporul se află deja întors în ţară. Să se fi referit Moise la o altă împlinire, post-Babiloneană? Cea mai mare dislocare a evreilor din ţara lor s-a produs pe vremea împăratului roman Titus, după anul 70 al erei noastre. Să se fi referit ceea ce este scris în Deuteronomul la o reîntoarcere a evreilor care a început după 1948 cînd s-a reînfinţat Israelul?

    Şi acest exemplu ne arată că există profeţii cu împliniri parţiale şi multiple. Cine ne poate spune cu siguranţă care sînt ele? Răspunsul la această întrebare trebuie să ne lipească şi mai mult de Domnul. Numai El ştie „vremurile şi soroacele” (Fapte 1:7).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Al cui este acest studiu? Mersi de postare.

      Ștergere
    2. http://scripturile.wordpress.com/vechiul-testament/cartile-profetice/
      gasesti mai multe pe sait

      Ștergere
    3. Multumesc. Interesant.

      - Legat de Maleahi 4:5,6. In Matei 17 ucenicii vazandu-l pe Ilie pe munte si-au amintit ca in sinagogi carturari invatau poporul despre venirea lui Ilie. Si apoi Domnul preia profetia din Maleahi si o aranjeaza foarte precis. Mult mai precis decat carturari: Un "Ilie" este Ioan si inca unul, nu doi, vine in viitor sa restituie credinta la Israel.

      - Asa am vazut-o si eu in ultimii cativa ani. Si astazi Domnul ne arata exact adevarul despre acest subiect mult mai clar decar carturarii si inteleptii. Am sunat atunci prin tara, in strainatate pe la prieteni cu care facusem studii biblice inainte etc. dar aproape toti m-au ridiculizat si au ras de mine, m-au barfit peste tot, dar iata ca adevarul iese la iveala tot mai mult. Intunerecul nu poate birui.

      Ștergere
  22. Si ca sa inchei in aceasta maniera a mea catre tine si dupa aceasta chiar nu iti voi mai scrie nimic esti liber sa critici mesajul si pe mesager viata lui si toate greselile lui dar nu vei putea avea niciodata intelepciunea lui Solomon cel care a avut taria ca sa poata vedea a cui este copilul a celor 2 femei care pretindeau ca acel copil era al amndurora eu mi-am data seama acuma de ce parte esti a baricadei luptate lupta cea buna a credintei si sper sa ai aceea credinta care a fost data o data pentru totdeauna sfintilor.Dumnezeu sa te binecuvanteze!Amin!D.I din hd.

    RăspundețiȘtergere
  23. Dumnezeu i-a zis lui Avraam ca Israel va fi in robie 400 de ani.EI au iesit dupa 430 de ani.A gresit Dumnezeu in profetie? Sau a corectat el undeva ?
    In ce priveste 1977 ar fi bine sa spui exact ce a zis Branham Pana la sfarsit ,ptr ca ai zis ca el nu corecteaza ,dar el explica clar in predica A SAPTEZECEA SAPTAMANA A LUI DANIEL
    227 Acum, nu vreau ca cineva sã plece înþelegând greºit aceasta. Banda încã merge. Nu vreau ca cineva sã înþeleagã greºit. Sã nu înþelegeþi greºit acum, ºi sã ziceþi, "Fratele Branham a zis cã Isus va veni în 1977." Eu nu am zis un astfel de lucru. Isus poate veni astãzi.
    iN ALTA PREDICA MAI SPUNE, "EU AS PUTEA GRESI CU 2 ANI 20 SAU 100 DE ANI"
    Asadar LICA ,daca esti corect publica tot ce a zis FR BRanham.Fi corect.
    Sa verifici aceasata afirmatie cu Biblia nu se poate Literal.
    Lui Pavel,Petru la fel ar fi putut sa ii spuna :arata-ne unde scrie in Scriptura ce zici tu" si ma gandesc ca ceva farisei i-ar fi zis.Cand era vorba de anumite profetii nu puteau dovedi cu scripturile si totusi a fost adevaruldescoperit.
    E nevoie ca Dumnezeu sa descopere prin profei,daca nu ar fi Branham atunci ar trebui altul ...

    RăspundețiȘtergere
  24. La inceput da asa a zis, si inca mai multe lucruri bune a spus inainte. Dar apoi si-a stricat propriul mesaj cu sute de contradictii. Pacat.
    Dar apoi a spus "impreuna cu inspiratie divina PREZIC" asta la fel ca si in restul lucrurilor, A FOST SI DA SI NU desi Biblia este DA SI AMIN.
    - E o schema de a se acoperi daca greseste sa aiba iesire.
    - Domnul a zis ca nu este treaba noastra timpul revenirii Lui.
    - Dar in joaca lui cu cifre, cu numerologia s-a ars si Domnul a permis asta ca noi sa nu ne bazam pe un om, nici inger, nici prezicator, ci numai pe El si Biblie.
    - Biblia Cornilescu nu este tradusa ca si altele mai clar de aceea unele lucruri ni se par ciudate dar oricum nu uita ca acele texte sunt scrise de mii de ani deci o greseala de TRADUCERE sau de copiere este admisa dar noi vorbim de un om care se pretinde ABSOLUTUL OMENIRII IN TIMPUL SFARSITULUI care face gafe uriase.
    - NU TREBUIE SA DESCOPERE NIMIC DUMNEZEU PRIN NICI UN PROFET IN SENSUL IN CARE SPUI TU. Evanghelia mantuirii este LIBERA GRATUITA SI CLARA PENTRU ORICINE.

    RăspundețiȘtergere
  25. Atunci de ce nu predici TU evanghelia in loc sa dai cu bolovani dupa altii.Predica adevarul ,nu adevarul care il vezi tu in comparatie cu alte falsuri.
    Eu inca nu am citi in vreu mesaj in care FR Branham se autoproclama ABSOLUTUL OMENIRII.
    Eu insumi nu pot sa accept asa ceva.Isus este absolutul,iar Branham NU ESTE HRISTOS. Si daca a facut gafe si greseli,asta pot sa accept,ptr ca MESAJUL nu este perfect in litera,dar in descoperire el este.
    EU nu am citit undeva ca ca el ar fi zis ca totul a fost descoperit prin el. EU cred ca el a adunat descoperirile plus ce i-a mai dat Dumnezeu si lui.
    Daca te uiti in Biblie ,care scrie clar ca toata scriptura este scrisa si insuflata de DUMNEZEU TOTUSI vei gasi o multime de greseli.Foarte multe greseli.
    Acum intreb:DESCALIFICA ACESTE GRESELI LITERALE BIBLIA? Eu zic ca nu.Nici macar Biblia nu este perfecta la litera,asa ca nu te astepta ca mesajul sa fie perfect.
    DEci te indemn,prieteneste sau frateste,predica evanghelia ca oamenii sa o primeasca liber si clar,asa cum zici tu.NU cu certuri si polemici.
    In rest numai bine. Ti-as zice numele ,dar nu vreau sa arunci cu noroi dupa mine cum am vazut mai sus ca ai dat dupa altii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu arunc niciodata cu noroi, uneori doar raspund la obraznicia cuiva. Iau de bun sfatul tau, este corect ce spui, multumesc.

      - Nu accept ca sunt greseli in Biblie in continutul si esenta ei. Pot fi greseli in traducere sau in copierea unor texte din greaca aia e posibil, dar la Mesaj este cu totul altceva fratioare.

      - Povestea care ne-a fost spusa cu Ilie este falsa, nu norul e falsa, ca Branham a descoperit taine ascunse de sute de ani (botezul, Dumnezeirea, Cina Domnului, Epocile, etc)

      - eu cand am tradus si tiparit carti si brosuri cu mesajul am gasit multe greseli, dar le consideram fara sens daca mesajul in esenta este real. Dar cand am vazut ca mesajul in esenta lui este fals, atunci nu am mai putut sa il cred.

      Shalom si mii de binecuvantari sa ai. Roaga-te pentru mine. EU am inceput sa ma rog in mod serios pentru toti si mi-am schimbat stilul. EL sa ne ajute.

      Ștergere
  26. We appreciate the work you are doing in letting people know the truth. We are praying for you.

    RăspundețiȘtergere
  27. Interesante discutii.Cat timp am fost la mesaj nu am inteles deloc de ce nu aveam voie sa pun intrebari incomode dar dupa ce am plecat dintre ei am realizat faptul ca ii deranjeaza persoanele care gandesc si pun la indoiala ceea ce le prezinta ei ca adevar suprem,inspirat si infailibil! Si iarasi nu am inteles de ce se tot leaga de o virgula in textul din Maleahi! Adica inainte de virgula era valabil pentru primii crestini apoi dupa virgula cica ar fi valabil pentru noi si branham! Dar asta este o grava eroare! De ce? Fiindca in original nu exista nici o virgula ! Virgula apare cand se face translatia din original in limba romana! Am vazut textul original in ebraica si nu este nici o virgula.Deci interepretarea lor pica din start! Si in consecinta si pretentiile din Maleahi ale lui Branham precum si doctrina adeptilor lui pica grav de tot!

    Chiar am vazut azi o stire la tv despre un tanar care a intrat intr-o facultate din Iasi cu o bomba la el crezandu-se Mesia! Si bineanteles a fost catalogat pe drept ca prezentand ""delir mistic"" .

    Faptul acesta ma duce cu gandul la Ewald Frank care tot predica cum ca el este omul lui D-zeu pe pamant si ca prin el SINGURUL, D-zeu face nu stiu ce grozavie in ziele noastra adica imparte brosuri dintr-un centru misionar,chestia asta fiind numita ""lucrarea lui D-zeu astazi"" de catre el si adeptii lui .

    Acest lucru nu inseamna ca saracul om sufera de delir mistic si ca adeptii lui sunt rupti de realitate si de bun simt?

    Mai ales ca in dimineata cand pretinde ca D-zeu iar fi vorbit sa imparta Cuvantul adica mesajul lui Branham si nu mesajul Golgotei,aceea voce nu s-ar fi prezentat deloc,asa cum e normal in toata biblia.

    Adica D-zeu cand insarcineaza pe cineva se prezinta pe sine atat in V.T:Eu sunt Domnul Ostirilor...etc,sau in N.T :Eu sunt Isus pe care il prigonesti...

    Aici apare o intrebare interesanta si de bun simt:Care este NUMELE celui care ia fi vorbit lui Ewald Frank?

    Aceasta asa zisa insarcinare nu prea sa incadreaza in tabloul biblic.

    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru comentariu.
      - Apreciez sinceritatea si oamenii care au o gandire spirituala, duhovniceasca.
      - La fel de interesant este si faptul ca ingerul care l-ar fi vizitat pe Branham NU S-A PREZENTAT CU NUMELE. Am scris undeva prin blog si despre asta.
      - Daca nu te supara intrebarea mea, de ce ai plecat de la mesaj?
      O seara buna si tie.

      Ștergere
  28. Devierile lor biblice si de comportament cu tot ce includ acestea incepand de la marginalizarea femeilor si pana la grandomanie mistica de genul:Noi suntem Mireasa,noi avem adevarul..etc,absolutism religios ,manipularea emotionala,punerea la zid a unor oameni nevinovati folosindu-se de versete biblice,abuz emotional,spirit dictatorial ,imitarea lui Branham in limbaj:toate femeile sunt curve(scuzati-mi limbajul) si toti ceilalti sunt rataciti si nu au Duhul Sfant si in consecinta rupeti legaturile cu ei,controlul total al individului chiar daca Ap Pavel afirma ca Hristos ne-a eliberat si sa nu ne facem robi oamenilor,orice alta carte in afara de predici erau considerate periculoase si trebuiau evitate.Daca fratele acela continua sa mai citeasca altceva atunci i se faceau saptamani intregi de predici de la amvon si era considerat element periculos ....Toate acestea au fost ca o picatura care a umplut paharul.

    Parerea mea este ca toate aceste manifestari sunt induse de la amvon de insusi E.Frank rastalmacind Cuvantul si dandu-i alt inteles.

    Am aflat de curand ca E.Frank ar fi insusi ingerul din Apocalipsa 14!

    Mai nou a fost facut si profet de catre adeptii lui care au urcat pe You Tube predici cu titluri pompoase:Slujba biblica apostolica si...profetica!,desi nu stiu vreo profetie spusa de acest individ ci doar isi da cu parerea dupa vreo eruptie vulcanica sau vreun cutremur gasindule repede loc in biblie! :)

    Parca era doar invatator nu si profet.Branham parca era pe post de profet.Acum vad ca de cativa ani si Frank a primit denumirea aceasta.

    Ce sa mai spun de botezul cu Duhul Sfant care cica l-ar fi primit la 16 ani la penticostali...Curata aiureala.Nici nu ma mir ca multi nu mai inteleg nimic de aici!

    Este regretabil cand oamenii inghit orice si nu mai dau dovada de discernamant spiritual si se fac robi ai oamenilor,dupa cum a spus Ap Pavel.

    Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnul sa lumineze pe cei ce au apucat pe caile lor sa aibe mila si indurare ca tare mai sant rataciti

      Ștergere
    2. Dragi prieteni si fratii mei in Domnul.
      Am auzit ptr. prima data Mesajul acum 20 de ani. Haideti s va povestesc cum.
      Aveam atunci 25 de ani si eram un cpil in credinta in Bis. Baptista Maghiara din Hunedoara. Eram cat se poate de devotat Domnului. Doream mult sa devin pastor, dar am fost refuzat. Mi-am zis, am sa invat pe cont propriu. Am imprumutat cateva carti de teologie si am inceput sa le citesc. Nu a trecut mult si mi-am dat seama ca teologia baptista este departe de a fi biblica. Va marturisesc inaintea Domnului, ca inca nu auzisem nimic de Branham pe atunci, in 1993. Mi-am dat seama ca locul in care sant, nu este pentru mine. Mi-a venit in inima un gand, cum ca noi ar trebui sa ne intoarcem la credinta apostolilor. Le-am spus batranilor bisericii gandul meu dar ei m-au ignorat. Ba unul dintre ei mi-a spus: Baiate, daca ne-am intoarce la credinta apostolilor, toate denominatiunile s-ar destrama. Aceasta m-a pus pe gnaduri. Atunci am stat multe zile in post si rugaciune si citeam Biblia. La un moment dat mi-am dat seama ca nu sant nascut din nou. M-am ridicat in Biserica si le-am spus: Fratilor, va rog frumos, daca cineva dintre voi este nascut din nou, dupa serviciu divin sa ramana la urma caci as dori sa vorbesc cu el, caci vreau sa fiu nascut din nou.
      Credeti-ma ca nimeni nu s-a prezentat. Daca era macar un frate nascut din nou, credeti ca m-ar fi lasat nepasator? Dar eu ma rugam si posteam mai departe. primul lucru care m-a izbit, pe cand icercam sa invat teologie era problema dumnezeirii. Teologia spunea ca invatatura sfintei treimi nu are nici o baza biblica caci nu avem nici un text in Biblie despre aceasta invatatura, ea este doar o deductie. Aceasta m-a socat. Va repet, nu cunosteam nimic despre invataturile Fr. Branham. Continuam sa il rog pe dumnezeu, sa-mi arate calea spre a ma intoarce la credinta apostolilor. La lucru am avut un coleg, Condiescu Stefan, despre care un alt coleg penticostal mi-a spus sa nu stau de vorba cu el caci este un eretic. Desigur, l-am ocolit o vreme fara sa stiu ceva despre el. In fine, a venit o data la mine in atelierul in care lucram. Eram singur. A inceput sa-mi vorbeasca despre credinta pe care o aveau apostolii. La inceput nu am vrut sa vorbesc cu el, dar la un moment dat, in launtrul meu am auzit un glas care mi-a spus: Aceasta este raspunsul la rugaciunea ta. Mult timp nu mi-a spus nimic de Branham. Am vorbit doar din Cuvant. Inca nu cunosteam invataturile Profetului. Atunci i-am zis, sa-mi de si mie cateva predici. Cand am inceput sa le citesc, am ajuns de citeam cate doua predici pe zi la lucru.

      Ștergere
  29. ( CONTINUARE )
    Era atat de insetat si infometat dupa o hrana spirituala proaspata. Colegul meu nu mi-a spus niciodata sa ma rebotez. Intre timp citeam Biblia cu atata dragoste cum niciodata inainte. Cand am citit botezul din Faptele Apostolilor, mi-am dat seama ca trebuie sa ma rebotez. Eram plin de o bucurie de nedescris. Pluteam nu altceva. Am spus sotiei, parintilor, bisericii: Am gasit ceva deosebit. Si le-am vorbit cu naivitatea mea despre descoperirile epocale din Biblie. Am ramas socat. Toti se uitau la mine atat de ciudat. Nimeni nu m-a crezut. Batranii bisericii veneau des acasa la mine sa ma intoarca din calea mea. Ciudat, atunci cand le ceream sa ma ajute sa gasesc calea spre nasterea din nou nu au venit. Acum, cand am gasit ce cautam s ma intorc inapoi? Am declarat in biserica: Fratilor, de va trebui s merg singur pe aceasta cale, de va trebui sa platesc cu propriul meu sange pentru credinta mea, niciodata nu ma voi intoarce.
    Si iata ca au trecut 20 de ani, si am mers singur pe cale. Am citit sute de predici. Niciodata nu m-a deranjat balbaiala Profetului. Nici macar o sigura data nu mi-a sarit in ochi ca ar fi neconcordanta in Mesaj. In toti acesti 20 de ani am fost de vreo 15 ori in la adunarile fratilor inca in primii ani. Casa ocolesc controversele din casnicie, mi-am pastrat credinta doar pentru mine. Imediat dupa ce m-am rebotezat, casnicia mea a ajuns la o criza penibila. Aveam doi copii mici. Toata biserica era impotriva mea, familia la fel. Am crezut ca vom ajunge la divort. Totusi Dumnezeu ne-a tinut impreauna. Cei 20 de ani din urma mea, au fost cei mai roditori ani, in care Dumnezeu a lucrat la caracterul meu printr-o sotie, care de altfel este credincoiasa, dar nu vrea sa auda nimic din Mesaj.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc draga Zsolt pentru marturia ta minunata.

      - Te apreciez. Schimbarea vietii unui om in bine este o mare reusita si un succes enorm la lucrarii Domnului.

      - Multi am trecut prin diferite experiente spirituale deosebite si viata noastra a fost schimbata radical. Si eu vin dintr-o biserica baptista.

      - In opinia mea, problema principala nu este ca oamenii doresc mai mult din Dumnezeu decat se vorbeste la o biserica traditionala ci problema este ca pe langa adevarurile spirituale nou primite, exista o sumedenie de lucruri false, neadevarate.

      - Recent am vorbit cu sora mea care este inca la mesaj si mi-a zis ca la ei la adunare sunt vindecari si binecuvantari multe.

      Am intrebat-o in numele cui le cereti? "A lui Isus" a zis ea. Pai atunci e clar de ce se intampla.

      - Ei cred, gresit, ca li se intampla anumite lucruri bune PENTRU CA EI SUNT CORECTI SI CA EI SUNT UNDE TREBUIE SA FIE, SI NU PENTRU CA AU CERUT CU CREDINTA IN NUMELE DOMNULUI SI EL A RASPUNS CREDINTEI LOR CU PRIVIRE LA ACEL LUCRU.

      - Aici este greseala tuturor celor care am fost sau sunt inca la Mesaj.

      - Nu ti-a sarit ca sunt neconcordante in mesaj pentru ca nu ai avut toate elementele necesare, ACUM AVEM ACCES LA INTERNET NELIMITAT, sunt CD-uri cu TOT mesajul si putem afla tot ce vrem in 10 minute daca stim si limba engleza.

      Eu te intreb:

      Frate scump Zsolt, tu stii ca Branham nu a descoperit
      - nici D-zeirea,
      - nici botezul,
      - nici Cina Domnului,
      - nici Epocile,
      - nici Pecetile,
      - nici saptamanile lui Daniel,
      - nici Casatorie si Divort,
      - nici samanta sarpelui, nici multe alte pe nedrept numite revelatii.

      Stii ca multe din vedenii sunt nebiblice si nu s-au implinit, sau ca el a fost pastor penticostal (nu baptist cum ne-a spus) si de la biserica penticostala unitariana a luat toate acestea si din ea a iesit cu ele, ATUNCI CE AI SPUNE?

      Sau daca ai afla ca nu exista un profet Ilie promis la Neamuri ce ai mai spune?

      Sau daca ai afla ca Branham nu are nici macar o legatura cu acel nor din 28 februarie 1963, ai mai avea acelasi zel pentru mesaj?

      Sau ca la raul Ohion nu a botezat 5000 de oameni nici 3000 ci 14, ai mai fi la fel de entuziasmat ?

      Aceste lucruri sunt mult mai mult decat balbaiala profetului. Aceste lucruri sunt cu mult mai mult decat daca ar fi avut greseli personale,sau esecuri grave personale.

      E vorba DE CUVANTUL VIETII la mijloc.

      Ideea mea este urmatoarea. Esti interesat de adevar sau de ceea ce altii ti-au spus ca este adevar ?

      Cerceteaza lucrurile si alege.

      Fie inima ta mult binecuvantata.
      Shalom

      Ștergere
    2. Ori raspunzi la subiectele despre mesaj ori nu mai veni aici cu insinuari.

      Ma mir ca de peste un an nici o dovada nu ati adus, in schimb te legi de oameni. Tipic voua. Cartusele branhamiste sunt terminate. Gloantele sunt oarbe, in realitate nu puteti distruge nimic, doar mimati adevarul, fie cu Ilie, fie cu Ingerul, cu norul, cu mii de oameni botezati la Ohio, cu Cele 7 Epoci...doar gloante oarbe.

      Ștergere
    3. Gloante oarbe, gloante oarbe, , dar pe tine te-au atins direct, de aia sari in sus , gloantele oarbe eu stiu ca nu omoara, de aceea se folosesc impotriva hotilor si talharilor care au sarit peste gard in curtea gospodarului . behehehehehehehehehe!

      Ștergere
  30. Lumina Dragostea Duhul sunt Cuvinte lipsite de sens nu ti-a descoperit Isus nimic vei fi sarac si gol ba mai mult ai sa pieri si vei fi pierdut chiar de stergi acest mesaj tot asa vei fi pierdut si fara Isus esti insemnat in insus cugetul tau cu fierul rosu.Amin.

    RăspundețiȘtergere
  31. Ce cuvinte neintelepte spui.

    - Isus mi-a descoperit dragostea Lui la Calvar. Si asta este mai presus decat frustrarile tale.

    - Nu am nevoie de Branham si ideile lui nebiblice ca sa fiu iubit de Dumnezeu, si nimeni nu are nevoie de el si mesajul lui fals.

    "Prin, har prin, credinta sunteti mantuiti, si acesta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu" Efeseni 2:8

    - NU DE LA VOI VINE MANTUIREA. NU DE LA BRANHAM. EA ESTE DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU ORICINE CREDE IN DOMNUL ISUS.

    - NU VA MAI TINE CU SPERIETORILE DE CIORI.

    - Sa vorbesti asa unei fiinte umane care are idei diferite de tine inseamna ca esti chiar tu acela despre care vorbesti.

    In loc sa prezinti dovezi la subiecte, ataci oamenii. Specific branhamistilor.

    Asta nu arata doar ca nu esti educat ci si ca nu cunosti Cuvantul lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  32. Se confirma in fiecare zi ca ei sunt copii lui Branham si nu copii Cuvantului.

    Sunt nascuti din afirmatiile si invatatura lui Branham.Evanghelia si sfaturile pe care le dau apostolii in epistolele lor le-au uitat de mult.Astea sunt istorie pentru ei.

    Au trecut de partea Dracului fara sa isi dea seama de asta.Toti imita stilul lui Branham precum niste robotei. Au si ceva tulburari mintale.

    Un mesaj haotic si confuz ce poate produce decat oameni haotici ?

    RăspundețiȘtergere
  33. Se confirma in fiecare zi ca e ceva necurat-ul in toate povestile acestui blog. Este imposibil ca cineva care stie sa acceseze un site pe internet sa nu stie sa-si semneze un comentariu , dar este 100% posibil sa - si dea seama ca face o lucrare MARSAVA de DENIGRARE, ori platit, ori gratuit, aruncand ceea ce este in inima lor, OCARI preluate si repetate fara discernamant
    V-am spus si va repet : Dati-i inainte fratilor - frati doar voi intre voi - ca oricum nu va mai pasa de Cuvantul Eclesiastului :Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau. (Ecl.12:14)
    Cata vreme credeti ca puteti batjocori din umbra ? Conform Psalmului, "Cel rau pandeste pe cel neprihanit si cauta sa-l omoare.
    Dar Domnul nu-l lasa in mainile lui si nu-l osandeste cand vine la judecata." Voi va dovediti a fi copiii acelora care , in timpul vietii pamantesti, nu au putut ridica o singura pretentie macar, din pricina Ingerului Domnului , care era langa fratele Branham in orice adunare , dar acum, fiind lipsiti de PREZENTA LUI, v-ati " luat nasul la purtare " si nu aveti pic de RUSINE ! Adam si Eva au marturisit aceasta rusine a goliciunii trupesti , si datorita MARTURISIRII, Dumnezeu " a gasit un pret de rascumparare" pentru ei . Dar pentru GOLICIUNEA VOASTRA SPIRITUALA nu exista pret de rascumparare - si nu exista marturisire, caci ar insema o RASTIGNIRE DIN NOU pentru voi !
    Cine citeste acest comentariu, sa inteleaga !

    RăspundețiȘtergere
  34. D-zeu nu judeca pe nimeni daca nu crede in fotografii retusate cu capul Fiului Sau asa cum nu judeca pe nimeni care nu are si nu venereaza icoane.

    Sarpele de arama a fost inaltat si oricine privea la el era vindecat,protejat,in siguranta asa cum cine priveste la Golgota este salvat,mantuit si nu la fotografii retusate si dubioase.

    Nu mai denatura adevarul Evangheliei fiindca calci in picioare Cuvantul lui Hristos fara sa iti dai seama.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca nu te semnezi, ai macar curajul sa marturisesti pe cine vezi tu cand " privesti la Golgota ? " Nu cumva vezi si tu o poza - chiar mintala fiind- a Domnului si Mantuitorului Isus Hristos ? Asa-i ca pentru tine aceea nu este un idol sau o fotogrefie retusata de computerul mintii tale ?
      ( Numai in cazul ca privesti IN GOL, pentru tine RASTIGNIREA fiind aceea a unui chip ANONIM ca tine !)
      Ori tu vezi pus bat pe stramosul tau, SARPELE CEL VECHI ?

      Ștergere
    2. Raspunde la subiecte nu ataca cititori. Cum vad atitudinea ta, mai aproape esti tu nelutule de atitudinea lui Cain care ataca pe fratele lui fara un motiv evident.
      - Tu si voi etichetati pe toti care sunt diferiti de voi.
      - In loc sa dialogati voi ati fost invatati inca din anii 80 de la Matei si Mera SA LOVITI CU CUVINTE SI PERSONAJE DIN VT.

      - Stiai ca si Branham a facut asa si Domnul i-a zis ca nu e corect ce face?

      - Trebuie sa fi fara simt sa poti lua mereu personajele negative ale Bibliei sa le aplici fratelui tau care e diferit, netinand cont de LEGAMANTUL NOU TESTAMENTAL PRIN JERTFA.

      - Diavolul uraste acel loc de la Calvar, pentru ca acolo el a fost distrus.

      - Oamenii lui Dumnezeu aduc oamenii la calvar, diavolul ii duce departe de acolo, caci acolo la Calvar omul este considerat NEVINOVAT si acolo D-zeu il albeste, incepe schimbarea si transformarea lui fara idei frankiste, branhamiste, baptiste, mormoniste, etc.

      - ACOLO LUCREAZA DUMNEZEU CU OMUL CARE VINE ACOLO SI ACCEPTA MESAJUL EXTRAORDINAR SI DE NEINLOCUIT AL VESTII BUNE: D-ZEU NE-A IMPACAT CU SINE PRIN SANGELE LUI ISUS.

      Branhamistilor trebuie propovaduita Evanghelia caci au ratacit de la ea. inca este sange, inca este har, si harul ESTE DAT CA SA FITI MANTUITI nu mesajul lui Branham toxic si acid, amestecat si haotic.

      - Voi spuneti de alti dar din pacate chiar voi actionati si semanati mult cu cain care a urat si ucis. Si voi ucideti prin cuvinte. Abuzati verbal oamenii, neavand sensibilitate macar umana, macar dragoste fireasca ce sa mai zic de respect si dragoste divina.

      - Neavand dovezi la erorile lui Branham sunteti deosebit de frustrati, inteleg asta si eu am trecut pe acolo, dar atitudinea nu trebuie sa fie ura impotriva noastra CI CORECTAREA ERORILOR DIN CEEA CE CREDETI SA ALINIATI CU BIBLIA.

      - Frustrarile va vor urmari caci acum cand veti auzi predici la voi la adunare si va zice ca "Dumnezeu a ridicat pe Branham in Norul Supranatural in 28 februarie si cei 7 ingeri i-au dat indicatii...etc etc" VOI VETI STII CA NU ESTE ADEVARAT plus celelalte dovezi.

      Eu am primit si amenintari pe SMS si emailuri si telefoane de la oameni din secta voastra. Motivul? Mi-am permis o a doua opinie si mi-am permis sa cercetez si sa spun la ALB - ALB SI LA NEGRU - NEGRU.

      Eu sper sa canalizati energiile negative inspre decizia de a iesi din secta asta care nu are dovezile pentru insasi existenta ei si duce de nas oamenii sinceri care care din vindecarea divina si alte semne ale Duhului Sfant inspre lucruri false.

      Ștergere
    3. Lica ultima propozitie nu se intelege bine.Eu cel putin nu inteleg.

      Ștergere
    4. Da. M-am cam grabit.
      "Eu sper sa canalizati energiile negative inspre decizia de a iesi din secta asta care nu are dovezile pentru insasi existenta ei si duce de nas mai ales oamenii sinceri care cred in vindecarea divina si alte semne ale Duhului Sfant, inspre lucruri false.

      Adica noi care credem in lucrarile Duhul Sfant am fost usor dusi de nas pe de Branham deoarece el a facut exact ce noi iubim si asteptam sa vedem in jurul nostru.

      - Dar el a folosit darul ca sa se aotupropulseze in lumea marilor profeti de tip vechi testamentali.

      - Domnul l-a certat pe Branham si i-a zis sa se intoarca pe camp ca evanghelist. Crezi ca a ascultat? Nici vorba.

      - Atunci eu de ce sa urmez pe Branham in partea acelei slujbe a lui in care el nu il asculta pe Dumnezeu?

      Urmati-l voi daca vreti dar nu impuneti altora sa creada si sa faca LUCRUL PE CARE DUMNEZEU A ZIS LUI BRANHAM SA NU IL FACA.

      Voi sunteti seriosi daca faceti asa ceva? Dovediti ca aveti intelepciune si discernamant? DELOC.

      Ștergere
  35. Atata timp ca traiti in minciuna si va place in aceasta minciuna precum porcii in propria lor mocirla,nu veti vedea niciodata adevarata insemnatate a Golgotei si dragostea lui D-zeu aratata prin Isus Hristos si faptul ca fost dat pentru mantuirea noastra.

    Si inca ceva:Nu exista nici o referinta in Biblie de o slujba unica mondiala pentru Biserica .In Biserica D-zeu a asezat slujbe(la plural).Aceasta este specific VT unde D-zeu intradevar trimitea un singur proroc.

    Dar in NT si mai ales in Biserica Ap Pavel ne spune ca au fost asezate slujbe si nu ca va veni un singur profet cu slujba unica ,mondiala.Totul este o interpretare si rastalmacire naiva.

    Si se confirma pana la urma fiindca ca ies la iveala tot felul de minciuni din viata lui WMB.

    RăspundețiȘtergere
  36. Minciuna cu ridicarea in Nor,cu ingeri care bat din aripi si formeaza nori pe cer...Daca iti face placere sa crezi asa ceva crede ! Dar nu fa din aceste lucruri eronate un adevar absolut si apoi sa ataci alti frati crestini fiindca devi ca Lucifer,acuzatorul fratilor.

    Iti dau un sfat prietenesc si fratesc:Nu mai lovi in altii pentru care a murit Hristos,cu invataturi neclare,confuze fiindca lovesti in Hristos insusi care Si-a dat viata pentru ei!

    RăspundețiȘtergere
  37. Judecători 2:10  Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-a ridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.
    Frate Lica asta s-a intamplat si cu voi care Blamati Mesajul si pe Fr. Branham. Va faliti cu tot felul de informatii. Dar intr-o zi veti da socoteala de fiecare cuvant scris pe acest blog.
    Biblia te avertizeaza si pe tine sa nu judeci. Iartu nu numai ca ai judecat ci ai si condamnat pe un om, pe care nu ai nici un drept sa faci caci Judecata este al Lui Dumnezeu, iar tu te-ai facut prin comportamentul tau Un Judecator Suprem. Mai esti in viata, pocaieste-te. Poate ai copii, sotie, daca nu te indepartezi de drumul pe care umbli iti blestemi propria ta viata si pe familia ta. Ia seama la acesata avertizare. Dumnezeu te va zdrobii atat de tare pana cand mandria ta se va spulbera si vei recunoaste, daca nu chiar pe patul mortii ca ai umblat pe o cale gresita.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fatarnicie mare la voi branhamistilor voi cereti la alti pocainta dar voua insiva nu va cereti sa va pocaiti ca inselati mii de oameni cu minciunile si falsurile lui branham? mancavar rusinea la nas sa va fie rusine cit de fatarnici sunteti si sotul meu a devenit un om foarte rau de cind umbla cu voi e tot nervos. Le bate pe fetele ca umbla cu pantaloni am inceput sa il urim si el pe noi ne ati dezbinat familia. Santeti o secta de oameni deosebit de rai si falsi.

      Ștergere
    2. Va vazusem mai serios domnule Zsolt dar sunteti la fel ca si ei. Mi se pare ca sunteti de ras si total neserios sa cereti unui om sa se corecteze pentru ca a expus adevarul si sa il amenintati cu distrugerea fara ca sa ii argumentati cu dovezi eroarea acestuia. Ai ridicat minciuna pe un piedestal inalt la rand de idol domnule Zsolt.

      .................................................................

      Noi cei care am iesit din Mesaj, da am fost prosti dar nu mai suntem, ca sa ne puteti ameninta precum Inchizitia ameninta cu distrugerea pe cei ce paraseau catolicismul. Nu va este rusine sa vorbiti asa Dvs pretinzand ca sunteti un crestin? Ar trebui sa va fie o mare rusine. Stiu ca cei ce urmeaza Mesajul nu au elemente de conduita elementara nici in comportament nici in cuvinte dar de la Dvs asteptam mai mult.

      Ștergere
    3. Asta am vazut mereu la ei:
      Amenintare cu distrugere in loc de argumentare.
      Lovire in loc de discutie.
      Atacuri personale in loc de dovezi biblice.

      Multe altele asemanatoare. Vreti sa spuneti ca daca mi-ati fi dat dovezi nu as fi crezut?

      Sunt acuzat de voi ca nu cred. dar intrebati-va daca Dumnezeu IMI CERE MIE SAU VOUA SA CREDETI LUCRURI DEDOVEDITE? Asta imi arata ca NU CUNOASTETI GANDIREA LUI DUMNEZEU si nici nu credeti ca ce ne-a indemnat in Cuvant ramane valabil pentru eternitate chiar daca infrunta profetii mincinosi sau pe branham sau pe altii.

      Cand eram la Mera la adunare si nu am mai crezut prorociile mincinoase si vedeniile false, mai ales dupa sinuciderea lui Sorin, NE-AU AMENINTAT CU DISTRUGEREA. Ne-au facut in tot felul, ne-au dat afara, ne-ai barfit si jignit ani si ani la rand...lipsiti de compasiune, de notiunile elementare ale umanitatii si crestinismului EI MEREU CONSIDERA PE ALTII MULT MAI RAI DECAT EI autoproslavindu-se ca Mireasa. Ce rusine. ce crestinism subtiat cu apa chioara.

      O intrebare. De ce nu folosesc cei ce urmeaza mesajul, aceleasi criterii de cautare la Mesaj precum folosesc atunci cand compara alte invataturi ale cultelor? Mesajul lui Branham nu are voie sa fie cercetat? Apropos de cercetare, mi-a placut cand am citit in presa ca presedintele Basescu a dat aviz pentru inceperea urmaririi penala a lui Videanu, omul lui de baza din PDL. Ma bucur ca justitia da semne ca functioneaza. Nu-mi fac vise dar anul asta au intrat ministrii si nume grele in inchisoare.

      Stiti de ce nu au intrat la inchisoare de mai demult acesti infractori politicii?

      Tocmai pentru ca erau privilegiati de colegii lor si se evita cercetarea lor. Coruptia lor apara acesti parazitii care au distrus Romania din umbra.

      Tot asa si voi dragi frati si surori. LASATI DREPTATEA SA FUNCTIONEZE. LASATI CERCETAREA MESAJULUI SA FUNCTIONEZE.

      NU EU IL INFRUNT PE BRANHAM CI ADEVARUL IL INFRUNTA.

      DREPTATEA ARE IN MANA BALANTA DREPTATII SI E LEGATA LA OCHII. Ea nu favorizeaza decat un singur lucru: ADEVARUL. Ea nu stie ca unul e Videanu, sau Ponta sau alt nume. Nici nu trebuie sa stie asa ceva.

      Asta ma face sa ma intreb ce au inteles ei in 20-30 de ani la mesaj?

      Numai ca Dumnezeu le-a trimis un profet pe care ei trebuie sa se chinuie sa il apere pentru erorile lui? Dati-va liber voua insiva la cercetarea lucrurilor NU STATI IN CORUPTIA PERSONALA care nu va lasa sa cautati adevarul.

      Nu trebuia sa invete fratii si sa creasca in lucruri intelepte si bune din Cuvantul lui Dumnezeu cu care sa dea valoare si altora?

      Ștergere
  38. Atunci cand voi criticati alte grupari religioase si le blamati ideile, inseamna ca voi judecati si condamnati pe oamenii de acolo sau le cercetati ideile lor?

    - Daca nu imi poti dovedi ca este adevarat ce crezi incerci sa ma infrici cu amenintari religioase? Asta inseamna crestinism la tine? Asta inseamna interes pentru cautarea adevarului? Ma faci sa fiu trist.

    - Dumnezeu nu zdrobeste oamenii care cauta adevarul.

    Spune-mi de ce sa ma pocaiesc?
    - Sa ma pocaiesc ca am gasit ca faza cu norul este o minciuna?
    - Sa ma pocaiesc ca am gasit ca Branham a mintit ca la raul Ohio a botezat 5000 de oamenii si venit o voce din cer in fata oamenilor?
    - Sa ma pocaiesc ca am gasit ca in Biblie se vorbeste despre 4 veniri ale lui Ilie si nu 5 iar Branham nu are nici o promisiune ca ar fi Ilie?
    - Sa ma pocaiesc ca am gasit ca Domnul il avertizeaza pe Branham ca a luat-o pe o cale gresita?

    Care este motivul pentru care sa ma pocaiesc in contextul acesta?

    Eu zi de zi ma pocaiesc pentru ca relatia mea cu Domnul sa creasca. Sper ca si tu faci la fel. DAR DACA AM GRESIT UNDEVA IN ACEST BLOG TE ROG ARATA-MI SI ASA VOI FACE CUM ZICI TU. Dovedeste-mi cu argumente biblice si istorice ce nu am spus corect si biblic si ma voi pocai PE LOC IN FATA TUTUROR.

    DAR DACA TREBUIE CA VOI SA VA POCAITI DE TOATE NEADEVARURILE PE CARE LE PREDICATI O VETI FACE?

    Sper ca nu esti omul ala care cere altora pocainta dar el nu este in stare sa se pocaiasca cand isi vede eroarea? Sper.

    DE EX. Voi spuneti ca Dumnezeu a trimis pe profetul Ilie, adica pe Branham sa descopere taina D-zeirii, botezului, taina babilonului, etc etc.

    Zsolt draga, NU ESTE ADEVARATA ACEASTA AFIRMATIE. Branham a fost pastor penticostal si el a preluat de la ei doctrina unitatii D-zeirii, botezul Fapte 2:38, etc etc.

    TU TE POCAIESTI DE MINCIUNA ASTA? TE POCAIESTI CA INVETI PE OAMENI CA CRISTOSUL S-A ARATAT IN PUSTIU IAR ISUS ZICE CA DACA CINEVA VA SPUNE: "Iata Cristosul este in pustiu SA NU II CREDETI SI SA NU II URMATI." Tu te pocaiesti?

    Tu nu mi-ai raspuns la cateva intrebari din alte comentarii: DE CE URMEZI MESAJUL? CE ESTE MESAJUL? CARE ESTE BAZA CREDINTEI TALE?

    Astept. Multumesc Shalom

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fatarnicie mare la voi branhamistilor voi cereti la alti pocainta dar voua insiva nu va cereti sa va pocaiti ca inselati mii de oameni cu minciunile si falsurile lui branham? mancavar rusinea la nas sa va fie rusine cit de fatarnici sunteti si sotul meu a devenit un om foarte rau de cind umbla cu voi e tot nervos. Le bate pe fetele ca umbla cu pantaloni am inceput sa il urim si el pe noi ne ati dezbinat familia. Santeti o secta de oameni deosebit de rai si falsi.

      Ștergere
    2. Sunt fanatici si ingusti la minte.

      Ei sunt impotriva pantalonilor deparca in timpurile cand a fost scrisa Biblia existau pantalonii ,ca sa fie impotriva lor.Intelegeti?

      Ca si cum as fi impotriva laptopului sau antibioticelor.Biblia nu spune nimi de acestea fiindca a fost scrisa in alte vremuri.

      Biblia nu spune nimic de pantaloni.Daca ar fi asa cum cred ei adica ca ei sunt ca primii crestini pai atunci ar trebui sa ne imbracam ca in timpurile primilor crestini adica in robe lungi,cum sunt imbracati azi musulmanii fiindca asa au fost imbracati si primii crestini respectiv oamenii din acele vremuri.



      Asta e deja fanatism de cea mai joasa speta.Sunt unii la branhamism care nici camasi cu maneci scurte nu isi iau pe ei fiindca asa a spus ""profetu"".

      Acest individ numit WMB a instituit tot felul de legi proprii,aberante si deplasate .

      De exemplu a stabilit divortul dintr-un motiv aberant si prostesc:Daca femeia isi taie parul barbatul o poate lasa adica sa divorteze de ea.

      Sau alta idiotenie:femeia nu se mai poate recasatorii daca a fost lasata de barbat adica sa isi refaca viata,sa aiba si ea dreptul sa fie fericita,implinita!

      Si urmasii lui sunt la fel de retardati ca si capul lor adica Branham.

      Ștergere
    3. Aici la Matei 19 si eu am remarcat ca Branham nu vede nimic clar, de aceea a dus in confuzie mii de oameni pe care i-a "obligat sa nu se recasatoreasca" si abia inainte sa moara le-a dat liber, vorba vine.

      Matei 19
      8 Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa.
      9 Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”

      Prima parte e simpla. Un barbat nu isi poate lasa sotia cu scopul sa isi ia alta femeie.

      Ultima parte este atat de clara incat si un tanar de 14 ani logic poate intelege.

      Isus nu opreste recasatoria femeii care a fost parasita, CUM BRANHAM LE LEAGA LA CHIN PE SURORI PENTRU ETERNITATE DE IDEILE LUI FALSE, ci acolo spune ca un crestin nu poate lua ca sotie pe o femeie care a fost parasita de sotul ei pentru ca ea a preacurvit.
      Asta spune Isus aici. Deoarece barbatul nu o poate lasa decat daca preacurveste si atunci daca o lasa dar alt barbat o ia si el e vinovat caci a luat o femeie parasita pentru preacurvie. E simplu si se leaga cu restul contextelor.

      la fel ca si in celelalte subiecte Branham dovedeste ca locul lui nu era la invatatura ci la evanghelism exact unde Domnul l-a trimis insisten. In VT nu profetii invatau Cuvantul pe popor ci levitii si preoti slujeau partea rituala a Cuvantului.

      Mesajul lui Branham este un haos total si nu exista nici macar o singura invatatura in care el sa nu fi spus doua trei variante contradictorii si cu el insusi dar mai ales cu Biblia.

      Recititi cu mintea voastra nu cu a penticostalilor sau a branhamistilor.

      Eu asa vad, orice completare e binevenita.

      Ștergere
  39. P.S:Se confirma ceea ce am spus mai sus referitor la efectele mesajului:Dezbinari in familie,certuri de toate felurile,agresivitate stupida,agresiuni verbale,emotionale,barfe,atotsuficienta mistica(eu am adevarul absolut,restul sunt fiara din apocalipsa)si alte lucruri in care Dracul isi face placere sa locuiasca.

    Aici nu este Hristos.Este Satana care isi bate joc de oameni pana intracolo incat ei nici nu mai cerceteaza ceea ce cred si nici nu se mai cerceteaza pe ei insisi.

    Doar Golgota a mai ramas aici ca manifestare a iubirii lui D-zeu,tolerantei lui D-zeu,acceptarii lui D-zeu pana intracolo incat la o simpla cerinta a unui talhar de pe cruce ,Isus Hristos il accepta in Imparatie!

    Ce bunatate si har dumnezeiesc...fara ritualuri si alte ciudatenii.

    Unde se putea altundeva in toata Biblia decat la Golgota intampla asa ceva?

    Poate asa a fost sa fie lasat de la D-zeu ,ca oamenii sa se intoarca tot la Calvar,unde bunatatea,dragostea,toleranta,acceptarea,harul lui D-zeu au fost manifestate ,si sa lase deoparte pretentiile unui om ca inger ,Ilie revenit,pozele trucate,legile lui stabilite in Biserica,visele lui si alte lucruri dovedite false ,si sa vedem ca doar Hristos este Capul Bisericii Universale si nu invatatura si legile unui om!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Frumos spus.
      Gandeste-te ca in anii buni, cat de cat ai lui Branham, el a predicat "Aceea zi de pe calvar" (eu am tiparit 10.000 zece mii de exemplare)
      sau "A unsprezecea porunca" sau "Priviti la Isus" apoi a schimbat astea cu "Mesagerul timpului de sfarsit", "Acuzatia", "3 feluri de credinciosi", etc.

      Oricine vrea sa vada poate observa declinul mortal al slujbei lui.
      prietenii din jurul lui il indeamna, ii arata ca merge in eroare, dar el ii critica si ii face: IUDA, CORE DATAN SI ABIRAM, ETC.

      Apoi ramai socat cand INSASI BRANHAM SPUNE CA DOMNUL IL MUSTRA. IL CEARTA. Il cheama inapoi la evanghelism, il mustra pentru ca jigneste pe alti crestini, il mustra ca uraste femeile, il mustra si avertizeaza inca din 1964, ca sa se indrepte ca sa nu ajunga sa fie ucis...DAR BRANHAM CONTINUA INCA SI MA RAU.

      Avem cu cine semana la capitolul INCAPATANARE SI ORBIRE. Cu Branham.

      Ștergere
  40. Inainte sa vii la mesaj unde ai fost? La fel ai vorbit si despre ei? De ce nu contesti si celelalte religii? Ai primit tu ceva mai bun decat ce este la mesaj sau in lume, stii ce este adevarul,ai tu adevarul? Daca ai, Cuvantul lui Dumnezeu te obliga sa ne dai si noua. Daca nu,TACI - ca sa nu dai socoteala pentru cuvintele tale. Imi vei raspunde ca adevarul se afla in Isus Hristos,dar te intreb:in Isus care-l propovaduiesti tu sau in Domnul Isus Hristos care l-a propovaduit Pavel? gabriel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost la baptisti, aproape sa ma botez, dar cand am auzit ca Dumnezeu a trimis un profet care a descoperit tainele, care a fost ridicat intr-un nor supranatural, caruia in fata la 5000 de oamenii pe care i-a botezat a coborat o lumina si s-a auzit o voce care i-a dat insarcinarea, ca era asa de smerit ca a refuzat un cadilac, ca a reasezat toate lucrurile in Biserica ce erau confuze, ca a descoeprit cele 7 Epoci, pe antihrist, babilonul, tinuta femeii, etc etc...AM ACCEPTAT PE LOC MESAJUL.

      - Dar acum am vazut ca desi multe din aceste lucruri sunt biblice, NU SUNT REVELATIA LUI, iar restul sunt plagiaturi, sunt copiate sau efectiv nu sunt biblice deloc, e o confuzie totala in mintea lui Branham. El nu s-a tinut de chemarea Domnului de a se ruga pentru bolnavi...el zice cate 3-4 variante dintr-o invatatura e haotic...AM PARASIT ACEASTA MISCARE DEOARECE NU E CE PRETINDE.

      - As fi vrut sa pot alege acum 25 de ani dar nu am avut toate informatiile pentru ca cei care ne-au introdus in mesaj nici ei nu stiau, nu cred ca ne-au inselat cu buna stiinta. Acum am informatiile si am ales, am corectat calea pe care merg, pastrez ce e bun si merg mai departe.

      - Cerceteaza si tu ca aproape nimic din ce spui despre mesaj, nu mai poti spune acum, decat daca minti cu buna stiinta, ceea ce nu iti recomand, frate draga.

      - Simplu. Domnul Isus din cele 4 Evanghelii si epistolele scrise, este Domnul de care eu ma refer. In El gasim totul e clar asta si nu este nici o lipsa in El...in schimb cei de la mesaj AU UN CRISTOS FALS CARE S-A ARATAT IN PUSTIU, un nor spectaculos, da, dar NICI PE DEPARTE DIVIN sau Fiul Omului. E frauda internationala acel cristos fals din pustiu.

      Stii ca Domnul spune ca prorocii mincinosi vor spune "Iata Cristosul in pustiu, SA NU MERGETI SI SA NU II URMATI!"

      Nimeni afara de Branham nu a adus aceasta doctrina a descoperirii lui Cristos in pustiu...deci e foarte probabil ca de el vorbeste.

      Ștergere
    2. Adica in anii 40 exact cand Branham incepe sa povesteasca cu vizitele ingerului!

      Ștergere
    3. BRANHAM AVEA 3 ANI CAND IN AMERICA CEEA CE ERA SPORADIC A DEVENIT TREZIRE NATIONALA! d-ZEIREA LUI ISUS, BOTEZ, ETC ETC
      (voi nu v-ati plictisit de mine sa va tot spun aceste adevaruri, sau va faceti ca nu vedeti?

      AD 1914 Truth Restored!
      The revelation of God in Christ (ONENESS), and the truth of baptism in the Name of Jesus Christ by immersion for the remission of sins brought the fire of Apostolic Christianity into full focus again!
      1.FAITH IN ONE GOD- JESUS CHRIST IS THE HEAVENLY FATHER THE SON AND THE HOLY GHOST-(1 TIM. 3:16,KJV)
      2 - REPENTANCE
      with divine forgiveness
      (Acts 2:38, 3:19, 8:22, 17:30, 26:20)

      3 - WATER BAPTISM by immersion
      IN THE NAME OF THE LORD JESUS CHRIST for the remission of sins
      (Acts 2:38, 8:16, 10:48, 19:5)

      Ștergere
    4. 5 ani dupa unele date, 6 dupa altele, 7 dupa altele. Scuze.

      Ștergere
    5. Repetitia este mama invataturii! :)

      Dar ce se intampla cand unii nu vor intentionat sa invete?

      Ștergere
    6. Da da corect. Ca si in munca, repetitia aduce perfectionare.

      Am zis asa ca eu efectiv m-am plictisit de cate ori le-am dat dovezi de acest gen dar ei inca discuta despre mesaj ca si cum nu au vazut si nu stiu aceste lucruri, dar ei le stiu, si inca foarte bine le stiu.

      - Ei ignora constient ce stiu ca nu e adevarat din Mesaj discutand de la pozitia ca e adevarat. Dar vor reusi sa scape de demonul opresiunii si al fricii de a spune la ALB - ALB SI LA NEGRU-NEGRU.

      - Este greu. la nivel spiritual si psihologic e o lupta teribila, de aceea eu am rabdare si incerc sa nu ii judec ci sa ii motivez sa caute in propriile brosuri cu Branham sa vada eroarea.

      - Unii din acestia care au pornit miscarea in Numele Lui ISUS, la scara mare in 1914, au deviat intr-un zel atat de mare si frica de trinitate incat au mers pana acolo inca ei zic ca: ISUS ESTE TATAL. Asta eu nu o vad biblic. E complicat.

      - Ce bine ca nu trebuie sa intelegem totul si suntem placuti lui Dumnezeu deplin doar prin faptul ca Isus a murit pentru noi.

      - Nici chiar Branham in anumite ocazii, nu a putut sa spuna asa ceva.

      Daca nu vor sa invete, e decizia lor, trebuie respectata, dar mie sa nu imi spuna ei peste 25 de ani ca am fost un om rau ca nu le-am zis nimic si am tacut ca prostul.

      - Ei nu stiu ca m-a durut mult si m-a costat multe prietenii destramate si alte chestii sa incep aici blogul. Daca nelutu nu ma provoca nu faceam dar daca am pornit am vrut sa fiu drept si obiectiv in ce scriu nu razbunator.

      - Nu un blog ANTIBRANHAM SI ANTIMESAJ ci un blog INFORMATIV care arata si partea cealalta a monezii.

      Mesajul este in doua parti.

      partea 1. Totul supranatural, frumos, povestiri, lucrari, perfectiune, revelatii, profetii TOTUL PERFECT, totul ideal, totul arata ca Branham si ai lui urmasi sunt perfecti, profetul perfect, Mireasa Perfecta, SuperRasa, Vulturi, etc

      partea 2. pagina intoarsa ii spune partii 1 sa nu mai minta si sa nu mai exagereze deoarece NU A FOST TOTUL CHIAR ASA. pagina 1 se enerveaza si se intoarce, dar pagina 2 nu se lasa...ping-pong...stii de c eam continuat cu aces blog?

      - M-A SURPRINS FORTA ADEVARULUI CARE A DEMOLAT TOATE TOATE IDEILE SI EXPLICATIILE DIN MESAJ. LE-A FACUT UNA CU PAMANTUL SI IN AMERICA SI AICI si avanseaza in Africa, Rusia, mi-au scris frati din SUA.

      - MI-A PLACUT SA VAD TRIUMFUL ADEVARULUI!

      - Sincer sa fiu...la inceput imi doream DISPERAT SA GASESC DOVEZI CA BRANHAM SI MESAJUL E REAL, ASA CUM S-A SPUS.

      - Acum doresc ca adevarul sa avanseze...si va avansa...ADEVARUL NU POATE FI INVINS DE NIMENI, DE NIMENI, DE NIMENI!

      - Noi gafam ca oameni, da, dar ADEVARUL NICIODATA.

      Multumesc Anonimilor pe care as dori sa ii cunosc intr-o zi. Mai ales cel care a zis ca a fost 30 de ani la mesaj. Frate e posibil sa ne cunoastem bine nu?

      - A contat ca ati studiat serios, ati invins frica, si ati avut asa o intelegere de profunda, unii dintre voi mult mai clara si mai buna decat mine. Va admir, va respect si va apreciez.

      Frati din 3 locuri vor sa avem candva o intalnire la Cluj. Cum vi se pare gandul lor?

      Ștergere
    7. M-as bucura sa impartasiti experienta voastra cum ati parasit mesajul lui Branham si de ce ati facut-o, aici pe blog, nu la comentariu doar, ci ca articol, ca o marturie.

      - Va ajut eu sa il cosmetizam, in sens bun ma refer, gramatical, etc nu sunt expert in jurnalistica sau scris, dar putin pot ajuta daca trebuie.

      - E doar o propunere.

      - Poate ajuta si pe altii sa isi depaseasca frica de a isi pune intrebari despre un evanghelist ce a murit acum 60 de ani.

      Curaj.

      Ștergere
    8. Cine si ce experienta ai vrea sa-ti impartaseasca, nu vezi tu oare ca nici macar sa-si denunte numele n-au curaj follow-rii tai ? si ce lucruri adevarate ar putea spune aceia care vorbesc pe la spate, in umbra anonimatului, oricine-ar fi aceia . Ei n-au nici o experienta , vedem cu totii ca repeta doar ce-i invata " Licariciunea " ta .

      Ștergere
    9. Au si ei experienta lor, cand Domnul le-a aratat diferenta intre falsuri din mesaj si Biblie si contradictiile din mesaj. Nu sunt eu singurul care am vazut asta.

      - Tu iarasi crezi ca le stii pe toate si tragi concluzii pripite. Lasa oamenilor dreptul sa decida pentru ei insisi. De ce voi branhamisti mereu criticati pe cineva care nu corespunde cu idealurile voastre?

      - "Lasa pe strainii sa traiasca in pace langa tine" spune Biblia lui Israel. E anonim, e strain? Lasa-l sa traiasca in pace asa cum el decide, nu mai tot comandati oamenilor ce sa faca ce sa nu faca.

      - Eu cred ca iti protejeaza identitatea din cauza ca nu vor sa fie si ei sub asalturile atacurilor personale, sa fie persecutati si abuzati verbal.

      - Au vazut cat de "blanzi si smeriti" sunteti cu oameni care au opinii diferite de voi. Ati vrea sa muscati si din ei putin?

      Unul dintre ei este un lider cunoscut de la mesaj in Romania, dar care nu vrea decat la momentul potrivit sa se deconspire, si sunt de acord cu el. Corespondez cu el.

      Ștergere
    10. Ce rost ar avea sa spun cine sunt?Oricum nu ma cunoaste deci pretentiile lui sunt egale cu zero...

      Am spus clar ca am fost la branhamisti,frankisti...

      Daca D-zeu ma accepta ca si Anonim nu inteleg de ce branhamistii sunt deasupra lui D-zeu?

      Nu repet nimic de la Lica.Nici macar nu ne cunoastem.""Intamplator""am ajuns la aceleasi concluzii.Dar daca nu pricepi ca sunt oameni care gandesc si diferit ca tine inseamna ca ai o problema.

      Probabil ca asa ii invata WMB si Avak Hagopian adica A.H-Antihrist-. Se imbraca ca si Isus,gesticula ca si El....

      Un om care ar avea o insarcinarea din partea lui D-zeu ar respinge un asemenea imitator al Domnului Isus din start...Se vede defapt cine pe cine a influentat...

      Cercetati lucrurile...si Satan se arata intr-un inger de lumina dar efectele lui sunt dezastroase,haotice,distrugatoare,raspandirea fricii si a terorii,impotriva Evangheliei si a oricarui lucru care zideste...

      Ștergere
    11. Da.Citeste Ioan 3:16 si ai sa vezi ca oricine (nu conteaza identitatea lui) crede El nu piere ci are viata vesnica!.

      Satan se preface intr-un inger de lumina si rezultatele actiunii lui sunt doar dezbinare,haos,raspandirea minciunii si a rautatii!.

      Ce tot vorbesti tu de lumini si umbre? Spune ceva concret daca spui daca nu stai jos...Nota 4.

      Ștergere
  41. Domnul Isus al lui Pavel,nu al lui Branham sau al nostru.

    Acel Hristos care apartine tuturor,nu este doar al vreunei secte sau miscari.

    Nimeni nu are dreptul sa se faca stapan pe Hristos.Va sucit Branham mintile cu teoria ca doar pe voi D_zeu va asculta.

    El ii cheama la El pe toti,nu doar pe branhamisti sau pe frankisti.Tare va mai rataciti.

    RăspundețiȘtergere
  42. Lui Lica ia fost adresat sau Anonimului dinante de el? Am crezut ca mie Anonimul mi-ai adresat intrebarea de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
  43. pe fratele care a fost la mesaj de 30 de ani la iubit Dumnezeu,de ce spun asta pentru ca atatia ani ma gandesc ca un om nu lar mai putea sa-l scoata din acea convingere,spun asta pentru ca ii vad cat sant de devotati acestui mesaj ,sotul meu lucreaza cu un fr. de la mesaj treptat treptat am observat ca nu mai fregventa biserica locala de unde facem parte motiva fel si fel de motive ca nu are cu ce se hrani spiritual etc... acum fregventeaza acest grup zis mesaj din Timisoara liderul lor fiind Ivan Patcan se pare ca mai este un grum la care este lider Petrica Munteanu candva acestia am inteles ca au fost inpreuna dar se pare ca de la ceva nu sau inteles,nu ma intereseaza asta de ce nu sau inteles ,ei sant obisnuiti sa nu se inteleaga sa fie o arminie Sfanta placuta lui Dumnezeu acel Petrica este chiar cumnat cu ivan nevestele lor san surori ,de fapt ei sant o familie care se trage din rusi sau stiu eu din ce fel dar destul ca nici ei ca familie nu se inteleg ce sa mai zic sa se inteleaga cu o adunare de frati care nu sant rudenii.Aici la fr. Ivan au ramas mai mult din familia dansului frati pe care se pun unul pe altu de diacon usier copii de ai lui cel ce conduce cantarile este tot copil de al lui fr. ivan fata dansului canta la pian s.a.m.d deci noi mergem sa stam cu mainile-n san fara sa facem ceva in lucrare Domnului doar ei intre ei neamul sau mai bine zis fam. fr.Ivan .Eu stiu ca Domnul zice sa avem partasie unii cu altii unul zice un psalm altu o cantare de lauda altu un indemn si fiecare trebuie sa lucreze .Domnul mai zice in Cuvant mergeti si faceti ucenici in toata lumea botezandui ........asa ,mai scrie in Cuvant voi santeti o preotie aleasa un neam ales,nu scrie ca doar pastorul trebuie sa predice daca vine un musafir in adunarea lor nu i se da intaietate ca nu cumva sa li se strice invatatura pe care au luato in brate daca sant asa de corecti nu ar trebui sa se teama de Cuvantul scris din paginile Sfintelor Scripturi,.Adevarul ramane si va ramanea pentru totdeauna in picioare si nimeni oricat ar incerca nu il va putea schimba chiar daca va incerca Dumnezeu are ultimul Cuvant si nu minciuna vreunui om care a incercat sa rastalmaceasca Cuvantul Lui Dumnezeu,nadajduiesc in Domnul ca El va lucra la inima celor inselati de diavolul mincinos,ma rog inpreuna in acelas DUH adica Duhul Adevarului a Lui Dumnezeu sa se indure Domnul de toti cei dragi ai nostri care au apucat pe cai straine care sau dus dupa invataturi care nu se gasesc in Evanghelie,care sau dus dupa oameni ce au luat-o inaintea Domnului a mai fost asa si Domnul nu i-a placut cand lucifer a vrut sa fie cineva mai sus decat Dumnezeu.Asa si acest om Braham si-a cautat o pozitie mai mare ca fratii lui in Domnul el a pretins ca este ceva mai special decat alti lucratori ai Domnului,deci sa inaltat singur,si-a dat titluri ba mai mult sa crezut chiar si inger.Domnul sa se indure de poporul Lui sa-si revina la Adevar sa recunoasca ca au ratacit si sa se pocaiasca ,acum diavolul mai are putin si se lupta din rasputeri sa duca pe copiii Domnului in ratacire ,cuvantul spune daca ar putea sa insele chiar si pe copii Domnului dar eu cred ca ce aste intradevar al Domnului diavolu nu va avea putere asupra lor chiar daca sau indepartat de Adevar si sau dus dupa aceasta invatatura straina ,Domnul nu-i va lasa acolo in intuneric,ii va aduce din nou in staulul Lui.DOMNUL SA AIBE MILA DE POPORUL LUI AMIN.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acestea sunt efectele mesajului:dezbinari,discordie,orgolii duse la extrem,raceala afectiva....Au deviat total de la practica Evangheliei si Cuvantului.Nu sunt implinitori ai Cuvantului.Se inseala singuri.

      Imi place ce a pus Lica intr-un comentariu:Isus intotdeauna il contrazice pe Branham!.

      Pot sa adaug ca Isus ii contrazice total pe branhamisti,frankisti...Si ei sunt in totala contradictie fata de cuvantul Evangheliei.

      Le-a intunecat invatatura lui Branham judecata pana acolo incat au ""uitat"" de trairea Cuvantului.NU mai au o relatie personala cu D-zeu si nu se mai bucura de o partasie intima cu D-zeu ca TATA!.

      Au un d-zeu sec,rece,fara esenta...doar teologie branhamista!.

      Ștergere
  44. Nu se poate compara cu Ioan Botezatorul!.

    De ce?Fiindca Ioan Botezatorul a fost in viata cand a venit Domnul Isus deci sa implinit corect profetia care spune ca el il va intampina pe Domnul,ii va pregati calea.

    Dar cu WMB alta este povestea:El a murit de 60 de ani.El credea ca revine Domnul in timpul vietii lui tocmai fiindca credea ca el este Ilie si ca el fiind ultimul mesager el va conduce Biserica in rapire.

    Dar credintele noastre sunt una si realitatea este alta.

    Odata cu moartea lui a picat si teoria celor 7 biserici din Apocalipsa si teoria ca el este ultimul mesager inainte venirii Domnului.

    RăspundețiȘtergere
  45. WB a fost adeverit ca si profet in momentul cand s-a intors cu spatele la auditenta si a inceput sa numeasca oameni necunoscuti chiar si de el si sa le descrie problemele personale in modul in care ele erau. Lucrul asta a mai fost facut doar de Isus(Dumnezeu).
    Dumnezeu este singurul care poate sa citeasca gandul unui om.

    RăspundețiȘtergere
  46. Daca ai fi citit Biblia ai fi aflat ca se numeste darul de prorocie si de deosebire a duhurilor, sau discernamant. Sunt daruri biblice.

    Daca a fost totul cum se spune, desi eu personal am gasit si multe exagerari, atunci Branham a avut aceste daruri care sunt date pentru AJUTORAREA ALTORA nu pentru desfiintarea si criticarea altora.

    Dar acestea nu il fac pe Branham nici un absolut, nici ingerul din Apoc 10:7, nici profetul Ilie, nici Fiul Omului, nu il nici un profet sau proroc de tip VT. Aici a gresit el si noi toti.

    Ne-a impresionat, ne-a dat gata, mai ales pe noi cei predispusi sa se mire cand vad ceva ce tine de domeniul senzational.

    "Wuuooaw ! Ati vazut??? Este extraordinar!"

    Nu zic de voi neaparat, dar stiu sigur ca pe mine atat de mult m-au impresionat si m-au influentat aceste lucruri, incat primii bani castigati din firma in 1999, i-am investit in cele doua volume "Viata si misiunea lui William Branham".

    Ne-au amagit darurile si talentul lui de a se ruga pentru bolnavi. Ne-au "mituit" ca spoi sa inchidem ochii si sa ii spunem lui Branham ca e Ilie, Mesagerul Epoci Laodicea, etc.

    Am fost atat de luati de valul ala senzational incat am inceput sa acceptam orice idee, invatatura, oricat de gresita si toxica este, si asta in masura in care Biblia ne spune sa NU FACEM ASTA.

    RăspundețiȘtergere
  47. Cai verzi pe pereti! Ce se vede acolo este o reflexie a unor lumini in sticla prin care s-a filmat. Si toate acele lumini se misca in aceasi directie ca si camera de luat verei, la dreapta si in sus. Asta iti explica chiar cel care a facut filmuletul acela "Fourth Horseman in Egypt Debunked" dar se pare ca nu cunosti engleza...

    RăspundețiȘtergere
  48. băi ....de ce mi- aţi sters mesajul meu că nu conţinea atac la persoanăsau jigniri ....i- am zisdomnului Lică că are o slujba asemănătoare cu a lui Iuda,nu că ar fi El Iuda......şi că trebuie să facă cea ce face....sunt alte mesaje mai relevante şi tot nu le-aţi sters...oricum eu nu vreau să comentez părerea cuiva,dar dacă este o părere este Ok!dar Domnul Lică deja judeca pe toţi care au o altă părere uitînd să aprecieze şi să fie frate şi să iubească pe cei care au o altă părere,aşa învaţă şi frW.M. B...dar pomul după roade se cunoaşte....cu respect fr.Viorel Tg-Jiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai? Asa vorbesti tu? Cu băi? Ma si faci sa zambesc.
      Nu asa se vorbeste "bai" aici pe blog. Te rog sa vorbesti asa la tine in adunare cu branhamistii sau la tara, si la munte, ca se potriveste.

      Aici pe blog nu se vorbeste asa. Daca nu ai invatat nici in educatia ta nici in religie sa vorbesti politicos nu ai ce cauta aici cu asemenea atitudine.
      Fii om si combate ideile cat vrei. Asta ai voie, ai dreptul.

      Nu te supara, dar eu nu am judecat pe nimeni cum voi o faceti. Voi pretindeti ca sunteti singurii alesi si Mireasa si restul sunt pierduti pt ca nu cred in Branham.

      Am analizat mesajul si am cerut dovezi biblice la pretentiile voastre. Atat.

      Ai scris "cu respect". Ala nu e respect. Voi pareti, poate nu e chiar asa, ca nu stiti respectul decat fata de profetul vostru.

      Ștergere
    2. Ce orbit de ura si fanatism e acest fratior care nu isi da seama pe ce lume traieste....Cica nu a zis nimic rau despre Lica ci doar ca ""are o slujba asemanatoare cu a lui Iuda.."".Daca nici asta nu e ceva rau atunci nu inteleg ce inseamna pentru ei raul...sau poate nu exista,nu il constientizeaza ....La ei a jigni si a vorbi urat si cu mandrie la adresa altora este o trasatura "'nobila""....Toti il imita pe Branham deparca ar fi Hristos.Foarte trist ceea ce se intampla.Nu mai au nici personalitate si nici putere de discernamant.Sunt doar niste robotei programati de pastorii lor sa vorbeasca si sa se comporte cum vor acestia.

      Nu au nici cele mai elementare lucruri din invataturile lui Isus...au fost cu adevarat orbiti de mandria si aroganta vehiculata in predicile lui WMB.

      Ștergere
  49. Mulţumesc......te deranjază parerea mea despre tine..?aşa cum tu ai dreptul la parerile tale tot asa au si branhamisti pe care îi faci si nu îi cunosti....un om cu bun simt vorbeste cu persoana şi la persoana cu care înteţine dialogul,nici decum cum faci tu referire la tot fraţi facínd-ui Branhamisti....oricum nu poti tu sa jignesti,sa batjocoresti sau sa faci orice afirmatii cît pot eu duce....dar îti dau un sfat prietenesc orice religie ti-ai ales păstreaz-o pentru tine şi respectă pe ceilalţi crestini căci şti că din cuvintele tale vei fi scos vinovat sau binecuvîntat chiar dacă esti în religia corectă şi chiar dacă ai partăsie cu Dumnezeu gură la gură în ziua cînd păcătuiesti doar cu cuvintul îţi pierzi pacea,nu temai poţi ruga devi nervos,supărăcios,rece....si nici nu-ti dai seama,un timp nu realizezi ve ţi se întîmplă ...şi cu siguranţă nu-ţi doresc acest lucru...pentru ca ştiu că şi tu vrei să mergi în cer ca si noi..eu de obicei ma rog pentru cei care nu cred ca mine şi Dumnezeu mi-i dă ca prieteni şi totoşi continuăm să credem diferit,dar cine sunt eu să judec pe fraţii mei,căci dacă Dumnezeu ma iubit cînd eu eram gresit,cine sunt eu oare ca să nu fac la fel cu semenii mei...deci cînd făceam referire la slujba lui Iuda mă refereaam caEl credea ca face bine ce face desi sa inselat...cind a vazut era prea tirziu da mai poata repara ceva...păi eu nu cred că te-a pusDumnezeu sa faci cea ce faci....dar daca vrei sa faci şi-ţi place ce faci....făi....dar Dumnezeu ne-a chemat la pace şi dragoste frăţească...cum poate chema la atacuri,certuri de partide,de doctrin..deci să nu ai o chemare gresităcrezînd ca faci o favoare lui Dumnezeu mai fr. Lica....dar esti matur ai buletin esti vacinat şi fievare vom da socoteală inaintea lui Dumnezu..Iartă-mă te rog frumos dacă te-am jignit nu am intentionat safac acel lucru vroiam doar sa te fac putin mai atent in vorbire dar sint om si pot gresi...nu am timp sa-ti descopăr cu mesajul sau cu scriptura cît esti de gresit dar nadajduiesc ca acest mesaj va trezi ce e in tine.....cu respect fr.Viorel Tg-Jiu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Viorel draga ce mi-ai zis mie sa fac exact aia nu fac cei care urmeaza mesajul lui Branham. Ai zis cateva lucruri minunate pacat ca cei de la mesaj nu le cred, ma refer la asta: "dar cine sunt eu să judec pe fraţii mei,căci dacă Dumnezeu ma iubit cînd eu eram gresit,cine sunt eu oare ca să nu fac la fel cu semenii mei". Asta e frumos. Continua sa iubesti pe Domnul si pe oameni.

      Branham a chemat pe urmasii lui la ura fata de altii si la dezbinare prin predicile lui din ultimii 3 ani inainte de moarte.

      I-a jignit si acuzat pe toti pentru nu au crezut prostia cu norul, eroarea cu Ilie profetul, etc.

      Sunt de acord cu ce ai mai zis: "dar Dumnezeu ne-a chemat la pace şi dragoste frăţească."


      Ok se iarta si se uita. Multumesc ca ai lamurit problema.
      Frate drag, sa ai pace biruinta si numai bine. Shalom

      Ștergere
  50. Nu vezi creeatorule de site ca esti plin de ura? Domnul Isus a spus " Va dau o porunca noua: Sa va iubiti unii pe altii,asa cum v-am iubit Eu" Ai creat o pagina intreaga impotriva unui proroc fagaduit de Dumnezeu. Gandeste-te bine inainte sa fi impotriva unui proroc trimis de Dumnezeu,ca sa nu te afli impotriva lui Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si atunci voi de ce nu iubiti pe nimeni decat pe cei care va accepta ideile dovedite ca sunt false? Eu nu urasc pe nimeni.

      Tu te simti urat pentru ca ai luat personal ideile mele din blog.

      Raspunde la acest intrebari dca vei sa afli de ce Branham nu este profet. iti recomand aceste doua articole ca sa ma intelegi mai bine. Esti pe un drum gresit.

      http://mesajul.blogspot.ro/2014/01/25-de-intrebari-pentru-cei-ce-urmeaza.html

      http://mesajul.blogspot.ro/2014/05/nici-o-taina-si-nici-o-descoperire-in.html

      Ștergere
    2. Skull cred ca ai doar craniul si atat...gol pe interior. Nu o lua in nume de rau,dar tu nu vezi ca nu cunosti Cuvantul? Prorocii in perioada Harului sunt in bisericile locale.Citeste ce spune Ap Pavel despre proroci. Acestia au fost randuiti inspre mangaiere,zidire si sfatuire. 1 Corinteni 14. Prorocii randuiti de Dumnezeu in BISERICILE LOCALE nu sunt si evanghelisti,sau pastori. Din pacate Branham sa crezut toate 3 la un loc. Si chiar mai mult de atat.

      Branham a fost un proroc mincinos ,fiindca sa comparat cu toti marii proroci din V.T si chiar sa pus in locul lor in Maleahi.

      Ștergere
  51. Sunt zeci si zeci de mii care sunt binecuvantati prin slujba fr. Frank numai din ce am vazut noi cu ochii nostri. Si foarte multumitori pentru asezarea din nou a tuturor lucrurilor din timpul nostru. Pentru hrana. D-l Lica am fost si in casa unor religiosi diversi si am fost si casa unor crestini si stiu diferenta intre fatada si o sinceritate din interior. Care e scopul unora si al altora. Prioritatea in viata a unora si a altora. Modul cum "slujesti" unde il gasesti in Scriptura?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a existat nici o reazesare frate draga.

      Oamenii se schimba pentru ca ei se roaga Domnului si sunt sinceri. Ma bucur sa aud asta.

      Dar nu fa pacatul sa crezi ca se intampla pentru ca urmati pe Branham sau Frank.

      Asta nu se intampla doar la voi frate draga, ci oriunde oamenii cheama Numele Domnului vor fi mantuiti, asa a promis Biblia. Acolo nu spune ca cei care vor explica mai clar Biblia si anumite idei. Biblia nu spune asa.

      Ci eu cred ca oamenii si intr-o jungla daca aud si cheama Numele Domnului vor fi salvati si schimbati cu o inima noua.

      Shalom tie.

      Iti recomand si tie aceste doua articole:

      http://mesajul.blogspot.ro/2014/01/25-de-intrebari-pentru-cei-ce-urmeaza.html

      http://mesajul.blogspot.ro/2014/05/nici-o-taina-si-nici-o-descoperire-in.html

      Ștergere
    2. Eu te intre:Cine a reasezat toate lucrurile?Branham sau Frank?

      Ștergere
    3. Si sunt si mii in Romania care sunt oropsiti si marginalizati de adunarile frankiste.

      Despre ce binecuvantari vorbesti? E doar o impresie falsa,cand auzi si imbratisezi o invatatura care nu ai mai auzit-o. Putem sa o numim exaltare. Dar aceasta exaltare a palit de mult,fiindca adunarile sunt reci si fara partasie frateasca. Si unica partasie care ati mai avuto adica adunarile la Cugir,si astea le-ati desfiintat . Adica liderii vostrii le-au desfiintati. Acesti lideri care va manipuleaza si va tin in lanturile si limitarile lui Ewald Frank.

      ""Hristos va eliberat.Nu va faceti robi oamenilor"". Ap Pavel. Din pacate voi sunteti robii "'robului credincios"".

      Ștergere
  52. Buna ziua si scuze pentru deranj,...dar nu pot sa raman pasiv la aberatiile ce se adu pe acest blog,blog creat cu scopul de a defaima persoana ultimului profet trimis de DUMNEZEU.!!! Am o singura intrebare pentru autorul acestui blog...DACA WILLIAM MARION BRANHAM ESTE CEEA CE SUSTINETI CA ESTE CUM SE EXPLICA ATUNCI INVIERILE UNOR OAMENI DIN MORTI,CE AU FOST DECLARATI DDECEDATI,CUM SE EXPLICA REDAREA VEDERII ACELEI COPILE DIN ELVETIA,IN TIMPUL EVANGHELIZARII FRATELUI BRANHAM IN GERMANIA IN ANII 50,CUM SE EXPLICA ATATEA VEDENII SI SEMNE DIN CER,DOVEDITE PRIN ATATIA MARTORII CARE EXISTA CU SUTELE,APROAPE MIILE.??????? Daca domnul autor va gasi o motivatie personala sau iterpretare proprie,suciind Cuvantul lui DUMNEZEU dupa bunul dansului plac asta este problema dansului,daca va atribui acele minuni reale pe seama neadevarurilor declarate de martori,...oare MINT atatea sute de oameni.???? INSASI ANALISTII PROFESIONISTI AI FBI-ULUI AU ANALIZAT CERCUL LUMINOS VIZIBIL DEASUPRA CAPULUI FRATELUI BRANHAM IN HOUSTON LA O EVANGHELIZARE,...AU RELATAT CAESTE DE DOMENIUL SUPRANATURALULUI,...ei,ce raspuns veti da,...domnule creator al blogului.!!!!!!????? cu respect

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Kevinut singur acasa, se vede ca mai trebuie sa cresti un picut pentru a intelege si a judeca obiectiv toate aceste legende si mituri tesute in jurul lui William Mason Branham...

      Daca tu zici ca toate aceste "minuni" sunt intr-adevar reale, atunci de ce nu scaneaza VGR toate aceste "dovezi ale sutelor de martori" si le pune pe pagina lor alaturi de cartile de povesti pentru copii?

      O alta intrebare: Citesc aproape zilnic despre vindecari miraculoase, si chiar "invieri" din morti care se pare ca au loc pretutindeni. Acestea, daca sunt autentice, cum de au loc, fara interventia "ultimului profet al lui Dumnezeu"?

      Kevinut, sa stii ca nu exista Mos Creciun, copiii nu sunt adusi de barza, si Branham a fost un mincinos, pe care nu te poti baza de loc. Faptul ca el pretinde ca s-a intamplat una alta si ca exista ba o suta, ba cinci mii de martori, aceasta nu inseamna ca exista in realitate, ci doar in capul sau.

      Tot asa e si cu povestea pozei cu lumina pe capul lui... A fost intr-adevar analizata, dar acea persoana nu era AL FBI-ului... Si Concluzia lui nu a fost ca fotografia era "SUPRANATURALA" (asta era concluzia lui Branham), ci ca lumina era NATURALA, adica era o lumina de undeva, care a atins pelucula de film. Un adevarat om de stiinta, cand face o observatie pe care nu o intelege, nu spune ca "ESTE O MINUNE" sau este "SUPRANATURAL" ci ca este ceva, pentru care momentan nu are o explicatie... Treaba "FBI-ului" nu este sa tese noi mituri si legende despre Dumnezeu sau extraterestri... Fotografia a fost ce a fost, o reflexie a unor reflectoare din sala, la fel cum s-a intamplat cu cativa ani mai tarziu la trupa Beatles, in aceeasi sala, cu aceleasi reflectoare...

      Sper deci, draga Kevinut, ca te vei maturiza si tu cat mai repede, si sa intelegi ca acest blog nu este pentru a "defaima" imaginea profetului, ci de a pune la lumina minciunile acestuia, de a invalida pretentiile sale fanteziste, de a dovedi oamenilor ca sunt manipulati in mod continuu de o secta toxica si un lider bolnav psihic.

      Acesta este telul acestor bloguri, chiar daca unora nu le convine, pentru altii inseamna eliberare...

      Cu drag!
      Abel ben ADAM

      Ștergere
    2. Buna Kevinut,

      Nu e deranj. Bine ai venit.

      As aprecia intai sa imi arati o singura aberatie pe care noi am scris-o!

      Si daca observi mai bine, am criticat 99% ideile si invataturile lui Branham, si ipocriziile lui nu ne-am legat de el asa de dragul de a critica un om.

      Apoi iti raspund la restul. E corect asa?

      Multumesc.

      Ștergere
  53. Dar cum se explica vedeniile si profetiile false ale lui Branham? Sau faptul ca nu au fost martori la raul Ohio sau cand Branham spune ca a fost ridicat in acel nor sa primeasca pecetile?!.

    Credeti ca Dumnezeu face spectacole cu cerculete de lumina deasupra capului,ca in desene animate sau ca in picturile catolice?Daca da, inseamna ca v-ati pierdut orice urma de discernamant .

    Se pare ca branhamistii nici predicile lui Branham nu le cunosc.Ei doar preiau toate minciunile care sunt venite din SUA,de la fiul sau Billy Paul precum si de la alti obsedati de persoana lui Branham.

    Daca era profetul timpului de sfarsit,de ce de 50 de ani Dumnezeu nu mai ridica nici un proroc? Raspundeti la aceasta intrebare ,daca tot sustineti teoriile lui Branham care spun ca "" in toate timpurile Dumnezeu trimite un proroc"".

    Sa nu ne spuneti ca Ewald Frank este al 8-lea proroc si apostol,ca chiar ca sunteti culmea penibilului si intunecimii la care poate sa ajunga cineva.

    RăspundețiȘtergere
  54. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  55. "" Si toti imi explica ca branham a fost cu adevarat profetul dar nu au multe explicatii. Unii zic ca vom fi pierduti daca nu il acceptam ca profet si descoperieile lui. ""

    Nu au argumente dar ameninta pe altii care nu cred sau nu pot sa creada in povestile lui Branham si ale fiului sau Billy Paul.

    Atate le-au mai ramas:Amenintarile stupide si rautatea specifica lor si lui Branham.

    Credeti in Evanghelie si in ceea ce ne spun apostolii.Daca Isus ne spune ca suntem fii Tatalui atunci chiar suntem.Daca apostolii ne spun ca suntem mantuiti prin Harul dumnezeiesc si salvati prin moartea lui Hristos,pai atunci suntem!.

    Ap Pavel ne spune ca daca vine cineva cu o alta Evanghelie sa fie anatema.Ce este alta Evanghelie? Alta cale de mantuire si rascumpare si alt mesaj salvator pe langa Evanghelia lui Hristos. In cazul de fata ""credinta in Branham si inchipuitele lui descoperiri"".

    Pe acestea de mai sus trebuie sa stam si sa credem.Nu pe aiurelile sectelor religioase,care fac din intemeietorul lor un idol si leaga mantuirea si rascumpararea de credinta in acest idol.

    RăspundețiȘtergere
  56. Interesant acest verset din Ieremia 23:28, ;)

    "" Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? – zice Domnul."".

    RăspundețiȘtergere
  57. Un blog blestemat cu indivizi blestemati ce se impotrivesc adevarului.
    Iar teoria ca e plagiarism,e cel mai slab argument de aici in legatura cu epocile bisericii, a si spus ca a citit diferite carti.

    Mai bine inchideti blogul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A zis ca a citit da, asa e, dar nu a zis ca de la ei a copiat.
      Asta arata și mai clar ca a fost un fals un plagiator și un mincinos.

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
    3. Ei nu isi dau seama de un adevar:Ca intradevar Branham le-a descoperit...dar la altii. :)

      Ștergere
  58. Branham sa blestemat pe sine însuși și a blestemat mesajul lui ca daca nu e adevărat ce spune Dumnezeul sa îl ucida. Asa a și fost. A murit în chinuri cum a cerut. Iar poporul care urmează un proroc blestemat ce are un mesaj furat si amestecat și blestemat și el, poporul este blestemat.
    Acest blog este binecuvântat de Dumnezeu ca ne ajutați ajutat sa ieșim afară din secta blestemata a lui Branham și blestemați lui urmași.

    RăspundețiȘtergere
  59. Anonim zapacit de la 18:42, daca Branham a citit ceea ce a predicat ,atunci de ce tot el a spus ca este Ilie care ""a restaurat toate lucrurile""?

    Nu vezi ca voi in frunte cu Branham va contraziceti in tot ceea ce sustineti?

    Sunteti zapaciti rau de Branham.:))

    RăspundețiȘtergere
  60. A preluat teorii si invataturi de la altii dar apoi a avut indrazneala sa spuna ca el le-a descoperit, sau ca el este Ilie care le-a restaurat. Si branhamistii cu frankistii in nebunia lor ,nu isi dau seama ca se contrazic si ca promoveaza niste contradictii foarte grave .

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Iubirea si bunatatea lui Dumnezeu in mesajul lui Branham

Pozitia branhamistilor

Secta - branhamismul ca secta

Evadati din branhamism

Filoane de aur sau ruginite?