Rapirea - ultima parte

Strângerea celor credinciosi

Isus a spus că atunci când va reveni pe norii cu slavă si mărire, îsi va trimite îngerii în sunet de trâmbită să-i strângă pe cei alesi din cele patru colturi ale pământului (Mat. 24:30-31, Marcu 13:26-27).
Strângerea celor credinciosi este pur si simplu împlinirea acelei părti din învătătura despre Hristos (Evr. 6:12) cu privire la învierea mortilor. Există două părti distincte ale învierii: una este învierea celor credinciosi pentru viata vesnică si alta este învierea celor păcătosi pentru pedeapsa vesnică (In. 5:24-29, Dan. 12:2, Fapte 24:15, Luca 14:14, Apoc. 20:4-6, 11-15).

Există o anumită ordine pentru înviere. Pavel ne spune la 1 Cor. 15:23-24 că fiecare va fi înviat în ceata sa: Hristos, ca pârgă; apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui; în cele din urmă vor învia cei necredinciosi, pentru Judecată. [A se vedea la Daniel 13:13 - „în ceata ta”. Lui Daniel i se spune că va sta în "ceata" lui la sfârsitul zilelor. Cuvântul se referă aici la participarea lui la învierea celor credinciosi.]

Stim că Iisus Hristos - pârga - a fost înviat. Urmează la rând cei ai lui Hristos, la venirea Lui. În caz că există asa-zisa răpire a credinciosilor înainte de Necazul cel Mare si de a Doua Venire a Domnului, atunci aici avem o problemă. Dacă răpirea are loc asa cum se spune, atunci o parte a Bisericii vor fi înviati si schimbati întru slavă. 

Credinciosii născuti după răpire, în timpul Necazului, nu vor avea parte de învierea celor credinciosi si nu vor fi schimbati în slavă. Aici e o problemă. Evrei 11:35-40 ne spune că femeile credincioase si-au primit mortii lor înapoi la viată: altii au fost chinuiti, nevrând să primească izbăvirea, ca să ajungă la o mai bună înviere. (De remarcat că textul de aici si până la sfârsitul capitolului vorbeste despre înviere). Credinciosii au fost chinuiti, omorâti cu pietre, prigoniti si au îndurat suferinte. Toti acestia, desi dobândind o bună mărturie pentru credintă, nu au primit făgăduinta (învierii); pentru că Dumnezeu prevăzuse pentru noi ceva mai bun, asa ca ei să nu ajungă fără noi la desăvârsire. Cu alte cuvinte, cei care au murit în Domnul nu pot dobândi învierea înaintea celor care sunt vii.

1 Tes. 4:15 ne spune că "noi, cei vii si care am rămas până la venirea Domnului, nu o vom lua înainte celor care sunt adormiti". Aceasta înseamnă că cei vii nu pot obtine învierea înaintea celor adormiti. În consecintă, dacă ar exista o răpire înainte sau în timpul Necazului cel Mare, atunci Cuvântul lui Dumnezeu s-ar vădi mincinos deoarece spune că TOTI sfintii vor învia cu trupul în acelasi timp. 

Dacă ar exista vreo răpire înainte sau în timpul Necazului, sfintii din timpul Necazului, vii la venirea Domnului, nu vor avea parte de plinătatea învierii. Deci dacă toti credinciosii învie cu trupul în acelasi timp, aceasta poate avea loc numai la a Doua Venire.

Mai mult, la 2 Tes. 2:1-5, Pavel confirmă ordinea învierii celor credinciosi, în paralel cu Matei 24:
"Privitor la venirea Domnului nostru Iisus Hristos si adunarea noastră împreună cu El, vă rugăm, fratilor, ca nu degrabă să vă pierdeti cumpătul si nici să nu vă-nspăimântati, nici de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă ca pornită de la noi, cum că ziua Domnului a si sosit. Să nu vă amăgească nimeni în nici un chip, căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credintă si nu se va arăta Omul nelegiuirii, Fiul pierzării, Potrivnicul, cel ce se înaltă mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, asa ca să se aseze el în templul lui Dumnezeul si să se arate pe sine că este Dumnezeu. Oare nu vă aduceti aminte că vă spuneam aceste lucruri încă de când eram la voi?" (2 Tes. 2:1-5).

Aceste versete ne spun că Domnul nu va reveni si că cei credinciosi nu vor fi strânsi până când nu va veni lepădarea de credintă si când Antihristul nu se va arăta în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (urâciunea pustiirii). Să ne amintim că Isus a spus la Mat. 24:15, 21 că Necazul cel Mare nu va veni peste pământ decât după urâciunea pustiirii si că cei credinciosi nu vor fi adunati decât după Necazul cel Mare. Ziua Domnului la care se face referire mai sus este acea zi în care Iisus va reveni pentru a-i aduna pe cei credinciosi, a-i pedepsi pe cei nelegiuiti si a-si întemeia împărătia pe pământ (Apoc. 19&20, Zah. 14:1-9).

Locasurile din Cer si masa de nuntă a Mielului

"Să nu vi se tulbure inima: credeti în Dumnezeu si credeti în Mine. În casa tatălui Meu sunt multe locasuri. Dacă n-ar fi asa, v-as fi zis. Eu mă duc să vă gătesc un loc. Si dacă Eu mă duc să vă gătesc un loc pentru voi, Mă voi întoarce si vă voi primi la Mine; pentru ca acolo unde sunt Eu să fiti si voi" (In. 14:1-3).
O altă rătăcire a învătăturii despre răpire este aceea că Isus ar construi locasuri în cer pentru ca atunci când îsi răpeste Biserica, sfintii să meargă în cer cu Domnul, să locuiască în aceste locasuri si în timpul Necazului care va dura sapte ani să sărbătorească nunta Mielului. Versetul citat ca argument pentru acest "plan urbanistic" al Domnului este Ioan 14:1-3. Dacă, asa cum am văzut, Domnul Îsi adună Biserica atunci când revine pe pământ pentru întemeierea împărătiei Sale, iar la sfârsit Noul Ierusalim si scaunul de domnie al lui Dumnezeu coboară din cer pentru a se aseza pentru totdeauna pe pământ (Apoc. 21:2-3), atunci cine va mai locui în acele locasuri pe care Isus le-ar construi în cer? Ar fi un "plan urbanistic" complet inutil. Realitatea este că Ioan 14:1-3 se referă nu la strângerea celor credinciosi, ci la mântuire. Când Isus spune "în casa Tatălui Meu sunt multe locasuri", cuvântul "casă" înseamnă cămin, locuintă, gospodărie si, implicit, familie. Iisus vorbea deci de căminul Tatălui în care se află multe locuri anume pentru fii si fiice. Iisus s-a dus si a pregătit acele locasuri pentru noi în casa Tatălui prin însăsi jertfa Sa de pe cruce (Efes. 1:3-12, 2:19, 3:15, 2 Cor. 6:17-18, Gal. 4:4-7). După înviere, El a venit iar si ne-a primit la El, astfel încât noi am devenit parte din Trupul Lui si am intrat în familia Tatălui, chemându-ne "fii si fiice". Isus lămureste aceasta la Ioan 14:23 spunând că Tatăl si cu El îsi vor face locuinta (acelasi cuvânt grecesc ca si "locas") în inima noastră.

Cu privire la nunta Mielului, Scriptura arată că aceasta va avea loc la a Doua Venire a Domnului. Apoc. 19:7 anuntă că a venit nunta Mielului. De remarcat că aceasta are loc după ruperea celor sapte peceti (Apoc. 6:1-8:1), după judecătile celor sapte trâmbite (Apoc. 8:2-11:15) si după judecătile celor sapte potire (Apoc. 16:1-17). În Apoc. 19:9 ni se spune "Fericiti cei chemati la cina de nuntă a Mielului", iar în continuare îl vedem pe Domnul cu sfintii care sunt în cer pregătindu-se să vină pe pământ (Apoc. 19:11-16). În Apoc. 19:17, un înger anuntă că toate păsările sunt chemate "să vină si să se adune la ospătul cel mare al lui Dumnezeu", ca să mănânce cărnuri de împărati, căpetenii, oameni puternici, etc. Despre care cină vorbeste îngerul? Contextul arată că e vorba de cina de nuntă a Mielului. Vedem apoi că fiara (Antihristul), împăratii pământului si ostirile lor se adună se facă război împotriva Domnului. Domnul biruieste fiara si pe falsul prooroc iar armatele pământului sunt zdrobite. Se pare că intentia lui Dumnezeu ca plan pentru nunta Fiului Său diferă de viziunea noastră asupra unei nunti traditionale. Cina de nuntă a Mielului începe cu o jertfă. În Ezec. 39:17-20, Domnul invită fiecare pasăre si fiară a câmpului să vină si să mănânce din jertfa pe care o aduce El – carnea împăratilor, căpeteniilor si a oamenilor puternici. Este aceeasi descriere cu ce am văzut în Apoc. 19:17.

Este cert că, conform Scripturii, cina de nuntă a Mielului are loc după ce Isus revine pe pământ. În ceea ce priveste teoria răpirii, e evident că sfintii nu ar putea lua parte la cina de nuntă a Mielului în timpul Necazului cel mare. Uitati ce zice in Ap 20:1-5 ,dupa ce ni se spune ca pororcul mincinos si fiara au fost prinse si aruncate in iazul de foc.

1 Apoi am văzut coborându-se din cer un înger care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare.
2 El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani.
3 L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme.
4 Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, şi ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână. Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani.
5 Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.

Deci abia dupa ce prorocul mincinos si fiara au fost aruncate in iazul de foc si satan a fost legat abia dupa aceea au inviat credinciosii si au imparatit o mie de ani. Cei care vor imparatii o mie de ani ne spune biblia caaceasta este prima inviere.

Acum in Ap 20 :7-10 ne spune urmatoarele:
7 Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
8 şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
9 Şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit.
10 Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.
Daca ne uitam atent vedem ca dupa mia de ani satan va fi deslegat si se va sui pe fata pamantului siva inconjura tabara sfintilor si cetatea preaiubita. Dar din cer s-a coborat un foc, Aici e intrebarea mea in mia de ani crestinii vor fi in cer sau dupa cum ne spune aici biblia ei vor fi pe pamant?

Biserica în Cartea Apocalipsei

Există câteva neconcordante pe care sustinătorii teoriei răpirii le promovează cu privire la Cartea Apocalipsei. Două din ele de care ne vom ocupa aici sunt interpretarea eronată la Apoc. 3:10 si afirmatia lor că între Apoc. 4:1 si Apoc. 19 nu se vorbeste de Biserică.

"Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele si Eu te voi păzi pe tine de ceasul încercării care peste toată lumea va să vină ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ" (Apoc. 3:10).

Învătătura despre răpire spune că în Apoc. 3:10, când Iisus spune că "te voi păzi de ceasul încercării", El ar vorbi de răpirea Bisericii înainte de Necazul cel Mare. Această interpretare nu e altceva decât pură speculatie. Să analizăm să vedem ce spune de fapt Cuvântul.

"Pentru că ai păzit cuvântul răbdării Mele." Cuvântul grecesc pentru "păzit" este tereo, care înseamnă: a supraveghea, a avea grijă, a purta de grijă, a feri, a respecta. Cuvântul grecesc pentru "răbdare" este hypomone, care înseamnă: consecventă, asteptare, sigurantă în actiune. În Noul Testament, acest cuvânt descrie natura celui care nu se lasă clintit din drumul său si din credinciosia si evlavia lui, în ciuda suferintelor si a încercărilor. Explicat, versetul spune: Pentru că ai respectat cuvântul planului meu, "si Eu te voi păzi de ceasul încercării". Cuvântul grecesc pentru "a păzi" este acelasi cu "păzit" de mai sus (tereo). Sensul cuvântului "încercare" din acest context este: testarea fidelitătii, integritătii, virtutii unui om. Această parte a versetului spune deci: Voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea fidelitătii si credinciosiei omului, "care va veni peste toată lumea ca să-i încerce pe cei ce locuiesc pe pământ". Cuvântul folosit în text înseamnă întregul pământ locuit. Cuvântul grecesc pentru "a încerca" înseamnă a ispiti, a testa credinta cuiva prin ispitirea la păcat.

Dacă parafrazăm Apoc. 3:10 pe baza observatiilor de mai sus, avem:

Pentru că ai respectat cuvântul planului meu de actiune, si Eu voi avea grijă de tine la vremea stabilită pentru testarea prin ispitirea la păcat a credinciosiei tuturor celor care locuiesc pe pământ.

Unde atunci apare aici ceva care să arate că Iisus ar vorbi despre răpirea Bisericii de pe pământ? Mai precis, aici se spune că Isus îi va păzi si va avea grijă de sfinti la vremea încercării datorită credinciosiei lor (similar cu "Nu te voi părăsi, cu nici un chip nu te voi uita" –vezi Evr. 13:5). Acest verset este în armonie cu In. 17:15 unde Iisus spune "Mă rog nu ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzesti (tereo) de cel rău". Domnul nu îsi va lua Biserica de pe pământ în timpul Necazului deoarece Biserica trebuie să fie pe acest pământ martoră a Domnului Iisus Hristos, spre mântuirea oamenilor. Chiar dacă Necazul va fi un timp de judecăti teribile asupra celor fără de Dumnezeu, oamenii lui Dumnezeu vor fi păziti, îngrijiti si apărati prin puterea Celui Preaînalt. Nu poate Dumnezeu să facă aceasta? Nu i-a păzit El pe Noe si pe familia acestuia fără a-i lua de pe pământ? (Gen. 5:13-23) Nu l-a păzit El pe Lot fără a-l lua de pe pământ? (Gen. 19:15-16) Au fost copiii lui Israel afectati de plăgile aduse asupra Egiptului? N-au fost ei păziti în tinutul Gosenului? (Ex. 8:22-23, 9:6,26, 10:23) Nu au fost ei mântuiti prin sângele mielului de Pasti atunci când moartea a umbrit tara? (Ex.12:27) Unde în Scriptură Dumnezeu îi ia de pe pământ pe cei pe care vrea să-i păzească atunci când trimite judecată asupra celor necredinciosi? Aceasta nu a avut loc niciodată si nici nu va avea vreodată. Cu privire la cei credinciosi, Scriptura spune la 1 Tes. 5:9: "Dumnezeu nu ne-a rânduit spre mânie, ci spre dobândirea mântuirii prin Domnul nostru Iisus Hristos." Cei credinciosi nu au de ce să se teamă atunci când va fi turnată mânia lui Dumnezeu peste lume, deoarece nu ei fac obiectul acestei mânii, ci cei necredinciosi.

Înseamnă aceasta că în timpul necazului cei credinciosi nu vor avea parte de încercări, persecutii si suferinte? Nu. Atunci cei ce sunt ai lui Isus Hristos nu numai că vor fi prigoniti, ci vor fi chiar omorâti (Apoc. 6:9-11, 7:13-14, 12:11,17, 13:7-10, 14:12-13). Cine aduce atunci aceste prigoane si suferinte peste cei credinciosi – Dumnezeu? Nu! Sunt Satana si cei necredinciosi cei care-i prigonesc pe copiii lui Dumnezeu. Le-a promis vreodată Mântuitorul ucenicilor că nu vor avea parte de prigoane si suferinte? Nu! Din contră, El spune la In. 5:20: "Nu este sluga mai mare decât stăpânul ei. Dacă pe Mine m-au prigonit, asa vă vor prigoni si pe voi". 

La Mat. 24:9, când Mântuitorul vorbea despre timpurile din urmă, El spunea: "Vă vor da la chinuri, vă vor ucide si veti fi urâti de toate Neamurile din pricina Numelui Meu". La In. 16:33 El spune: "Acestea vi le-am spus ca să aveti pace întru Mine. În lume veti avea necazuri. Dar îndrăzniti: Eu am biruit lumea". Reactia unui crestin la prigoană si suferinte ar trebui să fie o mărturie pentru cuvântul lui Isus Hristos. De pildă, în Fapte 16:20-34. Pavel si Sila sunt adusi pe nedrept în fata autoritătilor, bătuti si aruncati în temnită, cu picioarele în lanturi. S-au plâns unul altuia că erau prost tratati? Nu. La miezul noptii s-au rugat si au cântat imne de slavă. Atunci a avut loc un cutremur. Temnicerul vine apoi la Pavel si îl întreabă: "Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?" si el si toată casa lui se botează. Cutremurul i-a făcut pe acestia să se boteze? Nu. A fost mărturia în Hristos Iisus, într-un moment de prigoană si suferintă. Asa cum am arătat, Biserica trebuie să fie pe pământ un martor al lui Iisus Hristos, vestind Evanghelia si chemându-i pe oameni la mântuire.

Teoria răpirii afirmă că după Apoc. 4:1 si până la Apoc. 19 Biserica nu mai este mentionată. Potrivit opiniei sustinătorilor acestei teorii, atunci când Ioan este luat la cer, aceasta ar fi o imagine a răpirii Bisericii. Dacă ne uităm însă în Scriptură, vom vedea că aceasta nu este decât o speculatie si o fantezie. Si Pavel a fost luat (în duhul) la cer unde a primit niste descoperiri, dar aceasta nu înseamnă că cei credinciosi vor fi luati de pe pământ!

Mai întâi, să vedem ce spune Scriptura despre îmbrăcămintea Bisericii. Aceasta ne va permite să găsim o metodă de pomenire a Bisericii dincolo de Apoc. 4:1. La Apoc. 3:4-5 se spune: "Ai în Sardes câteva nume care nu si-au întinat vesmintele; ei vor umbla cu Mine în alb, căci sunt vrednici. 

Biruitorul va fi îmbrăcat astfel în vesminte albe si numele lui nu-l voi sterge din Cartea Vietii si-i voi mărturisi numele înaintea Părintelui Meu si înaintea îngerilor Săi". La Apoc. 3:18, unde Mântuitorul vorbeste bisericii din Laodiceea, El spune: "Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur lămurit în foc, ca să te-mbogătesti. Vesminte albe, ca să te-mbraci si să nu se dea pe fată rusinea goliciunii tale". Dacă ne uităm la Apoc. 19:7-8, o găsim pe Mireasa Mielului, care este Biserica: "Si i s-a dat să se îmbrace cu in subtire, curat, luminos – căci inul subtire reprezintă faptele cele drepte ale sfintilor".

Este evident din Scriptură că Biserica este îmbrăcată în haine albe. Aceasta este definitoriu pentru cei care au fost spălati prin sângele lui Iisus Hristos, fiind făcuti curati în ochii lui Dumnezeu. În consecintă, orice pomenire în Apocalipsă a credinciosilor îmbrăcati în alb îi reprezintă pe credinciosi.

Să mergem acum la Apoc. 6:9-11: "Am văzut sub altar sufletele celor înjunghiati din pricina cuvântului lui Dumnezeu si din pricina mărturiei pe care o aveau... si fiecăruia dintre ei i s-a dat un vesmânt alb". Nu este aceasta o descriere a crestinilor?

Să privim la Apoc. 7:13-14: "Unul din bătrâni a luat cuvântul si mi-a zis: ‚Acestia, care sunt îmbrăcati în alb, cine sunt si de unde vin?’ Eu i-am spus: ‚Domnul meu, tu stii’. El mi-a spus: ‚Acestia sunt cei ce vin din Necazul cel Mare. vesmintele si le-au spălat si le-au înălbit în sângele Mielului’." Nu scrie aici că acesti sfinti au venit din necazul cel mare? Cum poate fi atunci răpită Biserica?

Să vedem si Apoc. 12:11: "Ei l-au biruit prin sângele Mielului si prin cuvântul mărturiei lor si prin aceea că nu si-au iubit viata lor până la moarte". Nu este aceasta tot o referire la Biserică? Cine altcineva a biruit prin sângele Mielului?
Mai departe, Apoc. 13:7: "I s-a dat să facă război asupra sfintilor si să-i biruie..." Multi ar zice aici, cum poate aceasta să fie o referire la Biserică dacă sfintii sunt biruiti, atunci cine sunt acesti sfinti?Cum pot ei sa fie sfinti daca nu este har, daca nu mai este sangele Domnului Isus care sa curga pentru ei? Acest verset se leagă de Dan. 12:7b: "si când va termina de risipit puterea celor sfinti, toate aceste lucruri se vor termina". 

A risipi puterea înseamnă a risipi sau a împrăstia tăria sau puterea. Spre sfârsitul Necazului, Satana si Antihrist vor crede că au câstigat lupta împotriva Domnului si a Bisericii Sale, încât Antihrist se va aseza în templu dându-se pe sine drept Dumnezeu. Nu a spus Isus la Mat. 24:22: "dar datorită celor alesi zilele acelea au fost scurtate" si la versetul 24 "se vor ridica Hristosi mincinosi si prooroci mincinosi, si vor face semne mari si minuni, încât să însele, de s-ar putea, si pe cei alesi"? Acela va fi un timp de mari prigoane si suferinte pentru Biserică si, desi puterea lor va fi oarecum risipită, ei tot vor avea biruinta în cele din urmă.

În final, Apoc. 14:12: "Aici este răbdarea sfintilor, cei ce păzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Iisus". 

Cine altcineva păzeste poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus dacă nu Biserica?

Cum poate spune cineva că după Apoc. 4:1, Biserica nu mai apare până la Apoc. 19?

Mai mult, cum poate spune că Biserica va fi răpită înainte de necaz?

Concluzie

Toate aspectele din acest studiu au fost analizate în context si dovedite de multe versete. Există prea multe contradictii în învătătura despre răpire inaintea necazului cel mare pentru a o putea considera parte a învătăturii despre Hristos (Evr. 6:1-2). Cei care citesc acest studiu trebuie să caute pentru ei însisi, deoarece ei însisi trebuie să fie convinsi de Scriptură care este adevărul.


 Adi, Belgia

Comentarii

  1. un studiu si o terrie nu numai " beton " , dar si " prefabricat ". Si japonezii au contruit o autostrada suspendata , cu mult deton armat , dar un simplu cutremur a sfaramat-o ! Asteapta numai Cuvantul lui Dumnezeu sa-ti scuture putin preainteligentele tale argumente prin care ai legat anapoda versetele din Scriptura , si vom vedea ce rezistenta are " piesa" ta !

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum ai explica tu Pilda celor 10 fecioare? ZECE FECIOARE , sper sa tii cont de faptul acesta ! intre ele insa era intelepciunea, de-o parte si nebunia de cealalta , unele au intrat pe USA , iar celelalte "Mai pe urma, au venit si celelalte fecioare si au zis: "Doamne, Doamne, deschide-ne!" Dar el, drept raspuns, le-a zis: "Adevarat va spun ca nu va cunosc!"
    De asemenea, in contextul vindecarii robului sutasului roman, Domnul Insusi a spus : "Dar va spun ca vor veni multi de la rasarit si de la apus si vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor.
    Iar fiii Imparatiei vor fi aruncati in intunericul de afara, unde va fi plansul si scrasnirea dintilor."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu pot sa iti explic si pilda cu cele zece fecioare nu asta e problema, problema e ca ai un vocabular vulgar si nu sti sa iti controlezi emotiile. Te rog sa aduci cateva argumente scripturale impotriva a ceea ce am scris aici sus. Eu in acest studiu nu am pomenit de Branham si eu nu am spus ca nu vor fi multi de la rasarit si de la apus care vor sta la masa cu Avraam, nu inteleg nemultumirea ta.

      Ștergere
  3. Rusine voua , care va numiti pe voi insiva ex-branhamisti, si prin asta ocarati pe cei care cred Mesajul lui Dumnezeu, voi v-ati intors la troaca de porci a hranei de la denominatiuni, pe care ati copiat-o si ati plagiat-o, ca si cum ar veni de la voi, ati inceput sa sariti si sa ciuguliti in Scripturi ca vrabiile, dupa lucruri marunte, neglijand descoperirile marete ale Cuvantului, pe care nu le puteti inghiti, din pricina nimicniciei voastre !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu vad pe nici un branhamist ocarat pe acest blog.Chiar invers este:Daca te uiti la comentariile branhamistilor,toate sunt pline de rautate,dispret ,venin....Doar pentru ca niste frati vad altcumva lucrurile in Scriptura.

      Asta e motiv de dispret? Chiar crezi ca de la voi a plecat Cuvantul sau pana la voi a ajuns?

      Voi aveti nevoie de pocainta reala,fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.Nu de limbaje care imita stilul lui WMB.Prin asta aratati ca sunteti doar niste papagali vorbitori de mesaj,dar nu iL cunoasteti pe D-zeu ca Tata,nu traiti cu El in fiecare zi si nu il cunoasteti prin experienta,ci doar la nivelul unei teologii pe care WMB a copiat-o de la Larkin.

      Nu aveti casa zidita pe stanca ci pe nisip fiindca credinta voastra este in semnele si pretinsele minuni care sau implinit printr-un om muritor.Citeste atent MAtei 7 si poate ai sa intelegi ceva,dar ma indoiesc avand in vedere gradul de fanatism de care dai dovada.

      Cuvintele tale spun totul despre tine si despre felul cum gandesti.Nimeni nu iti da dreptul sa judeci pe alt om fiindca el vede altcumva anumite invataturi de cum le vezi tu.

      WMB a murit de 50 de ani si voi ati ramas blocat la persoana lui.

      Liderii vostrii nu va pun in legatura cu trairea Evangheliei.Va manipuleaza sa va manifestati ca niste talibani sectanti.Nici nu au nici un interes sa va arate trairea Cuvantului de care spunea Isus.Fiindca atunci si-ar pierde oile datatoare de zeciuiala si influenta pe care o au asupra altora.

      Prin aceasta aratati ca sunteti doar o secta parazita,care nu are nimic spiritual in ea ,si care nu are nici o legatura reala cu Evanghelia. Este doar obscurantism de cea mai joasa speta.

      Sunteti udneva prin bezna evului mediu.Trebuie sa va lumineze Hristos sa iesti la lumina sa vedeti Evanghelia Lui care este puterea lui D-zeu,nu mesajul aberant si incoerent al unui om de acum 50 de ani.

      Ștergere
    2. Astia sunteti voi. Spuneti doar cuvinte goale si fara sens.

      Iti inteleg frustrarea, dar cred ca rusine ar trebui sa fie celor care vad deslusit ca mesajul lui Branham e tot o copie, un plagiat si fals si continua sa promoveze minciuna si eroarea din el.

      Daca imi zici sa-mi fie rusine ca spun adevarul, ma intreb cum ar trebui sa va fie voua care mintiti la foc continuu, cu nori cu Ilie cu inger cu preziceri false, cu contradictii fara numar, fara numar.

      In cceva, nu sunteti capabili sa raspundeti la simple intrebari care sunt de fapt baza credintei voastre !!!

      Care e credinta voastra? In ce credeti voi si de ce? Bai frate draga...NU STII IN CE CREZI SI NU STII DE CE CREZI CEEA CE CREZI ? Cui sa-i fie rusine in acest caz? Fara suparare.

      Cat despre "descoperile marete ale Cuvantului" cum le zici, sa-mi fie cu iertare dar Branham nu are nici macar o singura descoperire, si daca are vreuna si o stii ar fi bine sa o postezi aici.

      Ștergere
    3. Exact " contraziceri fara numar" adica NICI UNA pentru cine cunoaste Cuvantul Descoperit astazi , insa enorm de multe pentru cine nu a priceput nimic, niciodata, din ceea ce Dumnezeu a promis sa binecuvinteze pentru fiecare generatie de ASCULTATORI

      Ștergere
  4. Mie nu are de ce sa imi fie rusine, eu l-am prins cu minciuna si de aceea nu ii mai urmez mesajul, pentru ca nu a fost corect cu mine in multe lucruri. Apoi am inceput sa cercetez dar am fost sincer cu mine insumi, si atunci mi s-au deschis ochii.Ai putea sa incerci sa fi si tu sincer cu tine insuti si ai sa vezi ca lucrurile se schimba. Degeaba incerci sa te minti si sa iti spui intruna ca totul e ok, in mesaj nu sunt greseli, Branham e absolutul,ingerul,profetul,etc. Sti si tu cum stiu toti, absolut toti pastorii din tara ca in mesaj sunt multe probleme. Daca nu crezi intreaba-ti pastorul, daca ai unul.
    Eu locuiesc in Belgia si aici s-a facut adunare cu pastorii pe aceasta tema, au venit pastori din mai multe tari, si stiu ce s-a vorbit pentru ca am fost acolo.
    Asa ca mai intereseaza-te si altundeva nu doar la behaituloilor.
    Toate cele bune !

    RăspundețiȘtergere
  5. Acesta este un studiu , niciodata nu am sustinut ca eu detin adevarul absolut si nu vreau sa invat pe nimeni sunt doar ganduri si cautari din cuvant. Daca considerati ca sunt lucruri care nu corespund cu cuvantul sau daca aveti alte pareri va rog sa postati gandurile voastre si asta ne ajuta sa studiem mai bine.Daca pana acum am lasat pe altii sa ne invete si vedem ca ne-a invatat gresit atunci sa ne ajutam intre noi si sa cautam calea care duce la mantuirea sufletului nostru.
    Shalom

    RăspundețiȘtergere
  6. Ai scris " ar fi un plan urbanistic complet inutil, " de unde ti-o fi venit inspiratia , daca Domnul a zis ca "vor sta la masa cu Avraam, Isaac si Iacov in Imparatia cerurilor." ? Tu esti asa de convins ca invataturile pe care le propovaduiesti sunt in totalitate biblice, doar fiindca te simti capabil sa le legi in asa masura ca sa para " potrivite " , trecand cu usurinta cu vederea versetele care ti le neaga ? Chiar crezi ca oamenii se pot ajuta intre ei sa gaseasca o " cale" care S-A OFERIT PE SINE TUTUROR , fara bani si fara plata ?Crezi ca daca un orb calauzeste alt orb, vor putea umbla drept pe CALE ? Da , stiu ca ai prefera SA-TI DAU PACE, si sa nu mai am nimic cu tine, dar daca as face asa, nu mi-as mai mantui sufletul ,( asa mi-a spus Domnul prin gura lui Ezechiel )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rautate ce esti. Ti-a scris ca nu pretinde ca detine absolutul. Doar venin si minciuna torni.

      Dar ce a scris este cu mult deasupra la ce am stiu noi de la Branham, care singurul argument despre rapirea inainte de necaz a fost ca "Mirele nu isi lasa Mireasa Sa sa sufere" O IDEE TOTAL NEBIBLICA.

      Despre asta de ce nu spui nimic? Stii de ce? Pentru ca nu iti pasa de adevar. Iti pasa sa aperi un profet inger gol si orb ca cel laodicean.

      Tu vorbesti de orb? Acest inger al biserii laodicea este numit direct de catre Domnul, ca fiind ORB.

      Deci el va calauzeste pe voi.

      Nu ma mir ca aveti asa o atitudine. Semanati bine intre voi.

      Ștergere
    2. Poate daca ai intelege ce inseamna imparatia cerurilor as putea sa iti mai explic cate ceva,binenteles din cuvant, ca mie nu imi place sa vorbesc din alte carti.


      Ștergere
  7. Multumim frate Adi pentru munca depusă pentru a ne oferi acest studiu biblic în trei părţi. Este bine să citim Biblia şi să rămânem la ea şi să nu ne luăm după filozofii şi speculaţii omeneşti.

    Cât despre fraţii branhamişti anonimi nu te lăsa descurajat de aceştia. Mulţi din ei nu văd împărăţia cerurilor pentru că nu sunt încă în ea (Matei 23:13). Ei doar latră şi mârâie ca fariseii şi cărturarii care cred că dacă au legea şi prorocul sunt în siguranţă.

    O FALSĂ SIGURANŢĂ!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult fr. Abel.
      Mi-ai adus aminte de ceva cu acest text: care cred că dacă au legea şi prorocul sunt în siguranţă.

      -Matei 11:13 Căci până la Ioan au prorocit toţi Prorocii şi Legea.
      -Luca 16:16 Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală.
      -Evrei 1:1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.

      Stiti ca prorocii din timpul legii, nu sun de acelasi fel de cu prorocii nou testementali ?
      In noul testament dupa moartea si invierea Domnului Isus (de cand avem har )exista prorocii cu daruri pe care ii descrie biblia :
      -Faptele apostolilor 2:17 „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!
      -Faptele apostolilor 2:18 Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.
      -Faptele apostolilor 13:1 În Biserica din Antiohia erau nişte proroci şi învăţători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirena, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, şi Saul.
      -Faptele apostolilor 15:32 Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci, au îndemnat pe fraţi şi i-au întărit cu multe cuvinte.
      -Romani 12:6 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.
      -1 Corinteni 12:10 altuia, puterea să facă minuni; altuia prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.
      1 Corinteni 13:2 Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
      -1 Corinteni 14:29 Cât despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.
      -1 Corinteni 14:31 Fiindcă puteţi să prorociţi toţi, dar unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură şi toţi să fie îmbărbătaţi.
      Si mai sunt si alte versete dar nu am loc aici.
      Deci, Legea si Prorocii (de tip Ilie sau Elisei, sau Maleahi) au tinut pana la Ioan Botezatorul, asta ne spune biblia.
      Un alt verset ne clarifica si mai mult :Matei 11:13 Căci până la Ioan au prorocit toţi Prorocii şi Legea. Observati cum spune aici : TOTI PROROCII , fara exceptii .
      Deci cade teoria "Branham=Ilie".

      Ștergere
    2. Fr Abel as dori sa discutam in privat daca vrei iti dau adresa mea de mail: adi.adi2007@yahoo.es

      Ștergere
    3. Multumesc pentru emailuri si materialele trimise. Ti-am raspuns la ele si o sa realizez materialul despre "imbracamintea femeilor".
      Shalom
      Abel

      Ștergere
  8. In mesajul "Rapirea" Branham spune ca rapirea Miresei se desfasoara in 3 etape din care el a adus prima etapa, conform cu Tesaloniceni.

    STRIGATUL (care este mesajul lui)- apoi GLASUL (glas care i s-a atribuit lui Joseph Coleman de catre urmasii acestuia) SI TRAMBITA LUI D-ZEU...care cine este?

    E biblica aceasta afirmatie?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, bun! Dacă nu s-a înscris încă nimeni, mă bag eu pe postu ăsta. De azi înainte eu sunt "Trâmbiţa" :)

      Branham şi mulţi alţii s-au obişnuit să stabilească foarte precis faze, etape, epoci, perioade, mesageri, îngeri, etc. Cum am scris în altă parte, acesta este defectul nostru omenesc, de a separa şi despica mereu unicitatea în multe părţi. Dar Dumnezeu este UNUL şi totuşi îl putem percepe ca o trinitate. Piramida cu piatra aceea de încheiere albă se despică în cele şapte virtuţi din Petru.

      Biblia însă NICIODATĂ nu scrie despre BRANHAM, COLEMAN sau ABEL (adică Eu :) că ar fi al 7-lea înger sau a 3-a etapă. Este o singură "Răpire" dar o putem percepe sub diferite perspective, concomitent nu neapărat delimitat în timp, la fel cum îl percepem pe Dumnezeu în "trinitate".

      Un eveniment asemănător a avut loc la muntele Sinai. Şi acolo putem vedea mai multe "etape", de trâmbiţe, de foc, tunete din cer, dar de fapt era totul un singur lucru:

      Exod 19:16-19  A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără pentru a-L întâmpina lui Dumnezeu şi s-au aşezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentru că Domnul Se pogorâse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor şi tot muntele se cutremura cu putere. Trâmbiţa răsuna tot mai puternic. Moise vorbea şi Dumnezeu îi răspundea cu glas tare.

      Ghicitoare: Cine era trâmbiţa? Nu era nici Moise, şi nici nu citim instrucţiuni clare cu privire la cine să "trâmbiţeze" cum a fost în cazul Ierihonului.

      Ștergere
    2. Conform Bibliei aceasta afirmatie e falsa!
      Chiar daca rapirea s-ar desfasura in mai multe etape, atribuirea strigatului, glasului si al trambitei sunt total gresite.

      Biblic:
      -Strigatul este al Domnului ,nu al unui pamantean !
      -Glasul este al unui Arhanghel, nu al unui pamantean !
      -Trambita a lui D-zeu, nu al unui pamantean !
      -Toate astea se vor cobori din cer!

      (1Tesaloniceni 4:15-17)„Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi .Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul”

      Toate aceste lucruri se intampla dupa necaz, nu inainte,in plus vor fi mai multi ingeri cu trambite ,nu unul singur si abia la cea din urma trambita va fi venirea D-lui :
      -(Matei 24:29-31): „Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi clătinate.” Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă!”
      -(1Corinteni 15:51):„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi”.

      Deci afirmatii false din partea lui Branham !
      Am mai pus aceasta intrebare si risc sa ma repet ,dar intreb: Poate cineva sa imi arate in Biblie unde ni se vorbeste de un inger ca si o fiinta umana si nu o fiinta cereasca?
      Pentru ca Branham afirma ca in Biblie cuvantul inger se refera si la o fiinta cereasca si la un profet( uman).
      Daca cineva poate sa imi arate asta in Biblie as fi incantat sa aflu.

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postari populare

Iubirea si bunatatea lui Dumnezeu in mesajul lui Branham

Pozitia branhamistilor

Secta - branhamismul ca secta

Evadati din branhamism

Filoane de aur sau ruginite?